sursa foto:  radiocluj.ro

CSM s-a adresat Curții Constituționale cu privire la eliminarea pensiilor speciale

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, luni, Curții Constituționale un punct de vedere cu privire la eliminarea pensiilor speciale, apreciind că actul normativ  încalcă principiul independenței judecătorilor.

”Ca urmare a sesizărilor formulate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului, privind controlul constituţionalităţii înainte de promulgare a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, la data de 17 februarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat Curţii Constituţionale a României punctul de vedere întocmit cu privire la neconstituţionalitatea acestui act normativ, adoptat de Parlamentul României la data de 28.01.2020”, a transmis, luni, CSM, printr-un comunicat de presă.

În documentul transmis CCR, CSM apreciază că obiecţiile de neconstituţionalitate invocate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi de Avocatul Poporului sunt întemeiate, ”actul normativ fiind adoptat cu nesocotirea manifestă a unor dispoziţii din Legea fundamentală”.

”În esenţă, legea adoptată de Camera Deputaţilor la data de 28 ianuarie 2020:

• încalcă în mod grav principiul independenţei judecătorilor, precum şi statutul constituţional al procurorilor, nesocotind astfel prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 din Constituţia României, republicată, dar şi caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat prin art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată;

• contravine principiului egalităţii şi principiului nediscriminării, încălcând astfel prevederile art. 16 şi art. 20 din Constituţia României, republicată;

• încalcă dispoziţiile constituţionale care stabilesc procedura de adoptare a actelor normative, inclusiv sub aspectul competenţelor celor două Camere ale Parlamentului şi modalităţii de sesizare a acestora, nesocotind dispoziţiile art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României, republicată. I. Legea adoptată încalcă prevederile art. 124 alin. (3), art. 132 şi art. 147, prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, republicată”, au transmis magistraţii.

Aceştia au detaliat motivele pentru care legea adoptată în Parlament încalcă Constituţia.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat de ce a sesizat Curtea Constituţională în privinţa eliminării pensiilor speciale şi spune că unii parlamentari, deşi au atras atenţia că legea este neconstituţională, au votat-o.

”Caragiale n-a fost niciodată mai prezent. Nu se poate aşa ceva! Cum să avem un stat de drept, când încălcăm cu bună ştiinţă prevederi ale Constituţiei?”, a declarat Renate Weber.

Legea de eliminare a pensiilor speciale, propusă de PNL, a fost adoptată cu 247 de voturi ”pentru”, 21 de abţineri, conform news.ro

Vezi și:

SURSE PSD pregătește o super-alianță! Pericol mare pentru PNL, PMP și USR

Șoc total! General SRI, ‘uns’ de Eduard Hellvig, are dosar la DIICOT

Proiectul a fost adoptat! Mii de angajați au parte de beneficii uriașe

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare