Un polițist prins cu șpaga la ciorap a oferit o explicație halucinantă pentru faptul că a luat mită.
Agentul de poliție Nelu Eduard Ismană nu a recunoscut niciodată că a luat șpagă. El a dat vina pe fosta soție. Pentru că aceasta îi lua banii și se distra cu amantul, Ismană a început să ascundă banii, în șosete, în pantofi, în buzunare secrete.
„La ora intrării în serviciu, după ce l-am apostrofat pe fostul coleg, întrucât a doua zi era 8 martie, l-am întrebat ce o să-i cumpere viitoarei soţii, iar el mi-a spus că nimic, iar eu i-am spus că am 100 de euro la ciorap, dimineaţă când ies din serviciu o să cumpăr 3 buchete de flori şi 3 parfumuri pentru soacră, soţie şi fiică. Am o nebunie a mea de a ascunde banii, în şosetă, în pantofi, în buzunare ascunse, nebunie pe care am căpătat-o la prima căsătorie, din cauza fostei mele soţii când mi-a luat toţi banii din casă şi a mers să se distreze cu amantul, fapt care a dus inevitabil la divorţul nostru”, a fost explicaţia agentului Ismană, conform Adevărul.
Curtea de Apel Timişoara a pronunţat recent sentinţa finală într-un dosar de corupţie în care au fost trimişi în judecată agentul de poliţie Nelu Eduard Ismana şi omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah, preşedinte al Ligii Arabilor Sirieni din Timişoara. Dosarul penal în acest caz a fost deschis în noaptea de 7 spre 8 martie 2019. Nelu Eduard Ismana şi colegul său de echipaj, un alt agent de Poliţie, au intrat în tură în 7 martie, la ora 22.00 şi au fost repartizaţi să patruleze pe raza Secţiei 1 de Poliţie Timişoara. La un moment dat, în jurul orei 1.30 – 2.00, Ismana a oprit un Mercedes la volanul căruia se afla omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah.
În prima fază, cei doi au refuzat oferta, iar poliţistul Ismana s-a dus la maşina de Poliţie pentru a întocmi procesul-verbal. La scurt timp, la maşină s-a dus şi cel de-al doilea poliţist. Când au rămas singuri, poliţistul care trebuia să întocmească procesul-verbal i-ar fi spus colegului său că sirianul „cunoaşte foarte mulţi poliţişti şi că, în atare situaţie, ar fi mai bine să-i întocmească un proces-verbal de contravenţie în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului, şi anume că inculpatul nu avut asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului fapt care a atras o sancţiune mai blândă”.
În timp ce poliţistul Ismană întocmea procesul-verbal, colegul său de echipaj a fotografiat talonul din care reieşea că inspecţia tehnică periodică este expirată şi i-a transmis fotografia şefului său direct, transmiţându-i că colegul său de echipaj a aplicat o sancţiune mai blândă în schimbul sumei de 100 de euro.
În urma procesului, Nelu Eduard Ismana a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare, iar omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
Vezi și Protest în fața Ministerului de Interne: Comisarul-șef executat de conducerea Poliției a ieșit în stradă!
Cum a motivat un agent de poliție șpaga încasată: 'Am o nebunie a mea de a ascunde banii, în șosetă, în pantofi, în buzunare ascunse'
Trending

20 iunEconomie
Un mare furnizor de energie se retrage de pe piață. Peste 22.500 de români vor fi afectați

circa 2 ore în urmăSport
Câți bani primește câștigătoarea Campionatului Mondial. Miza este uriașă, dublă față de 2022

20 iunEconomie
Cât a ajuns o banală cafea în Bulgaria. O turistă a avut un șoc când a văzut nota de plată din stațiunea Sozopol

20 iunEconomie
Afacerile din care Andreea Raicu scoate mii de euro lunar. După 2 decenii în televiziune și plecare în India, s-a reprofilat

20 iunEconomie
Supermarketul care va vinde doar produse românești. Fructele și legumele vor veni de la producători locali, frații Pavăl au decis

20 iunEconomie
Pizza Hut, afacere vândută. Ce se va întâmpla cu sutele de angajați din România și cum vor funcționa restaurantele

20 iunEconomie
Averea pe care o încasează patiseriile Luca într-o singură zi. Din covrigi, pizza și merdenele, patronii construiesc un imperiu

20 iunEconomie
Adrian Veștea, decis să-i ia ambele joburi lui Ilie Bolojan. După ce ajunge premier, țintește și la șefia PNL

20 iunEconomie
Tarom, CFR Călători, CNAIR și alte companii de stat, "palmă" de la ministrul Transporturilor. Au fost puse să refacă bugetele, nu primesc banii visați

20 iunEconomie
Cât costă cea mai ieftină mașină electrică pe care o poți cumpăra în România. Alternativă la scumpirile de la pompă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



