sursa foto:  telegrafonline.ro

Cum pot ajunge după gratii angajatorii, conform modificărilor din Codul Muncii

Modificările din Codul Muncii îi pot trimite pe angajatori la închisoare în anumite condiții. Astfel, dacă aceștia vor comite o anumită greșeală în mod repetat, vor ajunge după gratii.

Mai exact, angajatorul care își va plăti angajații cu o remunerație sub salariul minim pe economie de mai multe ori pe parcursul unui an va risca pedeapsa cu închisoarea, dar în condițiile în care a fost deja sancționat, conform unor modificări la Codul Muncii convenite de patronate și sindicate, scrie stiripesurse.ro.

Legislația actuală tratează ca infracțiune și prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau cu amendă penală acea faptă a persoanei juridice care, în mod repetat, stabilește pentru salariați, încadrați în baza contractului individual de muncă, salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Recent, patronatele și sindicatele au convenit că este necesară definirea în mod clar a conceptului de “repetabilitate” pentru care angajatorul riscă sancțiunea severă a închisorii, anunță Profit.

Astfel, conform informațiilor obținute de Profit.ro și confirmate de ambele părți, în Codul Muncii, la articolul respectiv, va fi adăugat un alineat nou, care prevede următoarele: “Prin caracterul repetat al faptei se înțelege situația în care angajatorul remunerează unul sau mai mulți salariați sub nivelul salariul minim brut pe țară garantat în plată, după ce, în prealabil, a fost sancționat contravențional”.

Vezi și S-a deschis Mormântul Sfânt după 500 de ani! Descoperire uluitoare

Șoc! Secureanu e gata să dea pe mâna DNA mai mulți politicieni: „I-am înregistrat pe toți!”

Dezastru! Ce s-a întâmplat cu Euro după ce italienii au respins referendumul lui Renzi

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare