Anunț important al ministrului Agriculturii, Petre Daea! Acesta a vorbit despre un pericol care amenință țara noastră. Prezent la Bistrița, sâmbătă, șeful Agriculturii a afirmat că în ceea ce priveşte vânzarea terenurilor către cetăţeni străini vor fi reglementate prin lege categoriile de preemptori, astfel încât acestea să aibă „o logică de interes statal".
Întrebat de un jurnalist dacă există o iniţiativă legislativă care să reducă posibilitatea cetăţenilor altor state să cumpere terenuri agricole în România, Petre Daea a spus că speră ca tinerii fermieri, pentru care au fost prevăzute facilităţi încă de anul trecut, să fie cei mai interesaţi să cumpere aceste suprafeţe şi să creeze exploataţii agricole, informează Agerpres.
„Am introdus iniţiative legislative în Parlament, în aşa fel încât lucrările să capete consistenţă privind interesul pe care îl avem în acest domeniu. Şi avem legea în Parlament, care vizează facilităţi pentru tineri, care trebuie să devină mâine fermieri ai ţării, pentru că nu poţi să fii fermier fără teren. (...) Este un mecanism pus în mişcare anul trecut, s-a folosit de acest mecanism o parte din doritorii a cumpăra teren în România şi a face treabă. În altă ordine de idei, suntem preocupaţi să creăm exploataţii în ţară, acele exploataţii necesare pentru realizarea unor randamente sporite, în aşa fel încât costurile de producţie să fie susţinute prin câştigul pe care îl pot obţine realizând producţii mari şi o valorificare la timp şi la preţuri convenabile pentru fiecare fermier", a spus Daea.
Daea a precizat că, în succesiunea preemptorilor, primii beneficiari vor fi cei care au folosit în arendă terenurile respective, urmaţi de tineri şi, la final, de Agenţia Domeniilor Statului.
Vezi și EXCLUSIV! Detalii neașteptate! Ce nu știai despre protestatarul #Rezist care a pierdut pariul cu Liviu Dragnea
Pe cine vrea să „curețe” logodnicul Elenei Udrea – Legea propusă de Adrian Alexandrov
Cum se vor lua măsuri împotriva unui pericol care amenință România - Anunțul a fost făcut de Petre Daea
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



