sursa foto:  stirileprotv.ro

Cutremur pe scena politică! Zeci de lideri și-au dat demisia din ALDE şi se înscriu în Pro România

O mutare politică de amploare are loc într-o ședință a conducerii ALDE, desfăşurată luni seară, în care mai mulţi lideri judeţeni, în frunte cu preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu şi-au prezentat demisiile din partid, conform Stiripesurse.

Liderul formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, alături de alți 21 de lideri județeni, printre care Varujan Vosganian, Mircea Moloț, Emilian Frîncu și unii parlamentari, demisionează din partid. Noul lider interimar al ALDE va fi Daniel Chițoiu. În acest context, fuziunea Pro România + ALDE are șanse mari să nu mai aibă loc, spun surse politice, iar demisionarii din ALDE s-ar putea înscrie în Pro România.

Liderul demisionar al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a confirmat luni seară, la Antena 3, că el și încă 21 de lideri județeni și-au dat demisia din partid și se vor înscrie în Pro România. Demisionarii vor fi toți candidați la alegerile parlamentare.

„Nu cred ca e pe nepusa masa, cand am hotarat in structurile statutare sa facem fuziunea cu Pro Romania am anuntat ca la parlamentare vom merge pe o lista comuna sub titulatura comuna Pro Romania. Toti membrii ALDE care candideaza la parlamentare vor fi membri Pro Romania pentru a putea candida. Pe 8 noiembrie vom avea Congresul ALDE prin care se va decide fuziunea, in aceeasi zi va fi si sedina Pro Romania si dupa 8 incolo vom functiona ca un singur partid. ALDE va ramane pana se va pronunta decizia definitiva a instantei pe fuziune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Pe ordinea de zi a ședinței Biroului Politic Executiv al ALDE se află următoarele:

„Ia act de demisia domnului Călin Popescu-Tăriceanu din funcția de Președinte ALDE (începând cu data de 20 octombrie 2020);

Numirea în funcția de Președinte interimar ALDE a domnului Daniel Chițoiu, vicepreședinte ALDE în cadrul Biroului Politic Executiv, conform art 77 alin 2) din Statutul ALDE (începând cu data de 20 octombrie 2020); SE SUPUNE LA VOT, DOAR MEMBRII BPEx votează;

Cooptarea în funcția de membru al Biroului Politic Executiv ALDE, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obținute la Congresul ALDE din aprilie 2017 a domnului Mihai Ruse;

Ia act de demisia domnului Constantin Basangiac din membru ALDE (filiala Giurgiu) și din toate funcțiile deținute in partid;

Numirea domnului Alexandru Vladu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Giurgiu, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE;

Ia act de demisia domnului Traian Bendorfean din membru ALDE (filiala Mureș) și din toate funcțiile deținute in partid;

Numirea domnului Rus Doru în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Mureș, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE;

Ia act de demisia domnului Robert Hristea din membru ALDE (filiala Argeș) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Dan Olărescu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Argeș, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Constantin Avram din membru ALDE (filiala Bacău) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea doamnei Maricica Luminița Coșa în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Bacău, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Constantin Brașoveanu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Bistrița Năsăud, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE;

Ia act de demisia doamnei Roxana Țurcanu din membru ALDE (filiala Botoșani) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Bogdan Corneliu Dăscălescu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Botoșani, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Cristian Dima din membru ALDE (filiala Galați) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Radu Cosca în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Galați, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Nistor Duval din membru ALDE (filiala Dolj) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea doamnei Andra Mirela Popescu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Dolj, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Mircea Ioan Moloț din membru ALDE (filiala Hunedoara) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Cornel Cristian Coroescu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Hunedoara, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Varujan Vosganian din membru ALDE (filiala Iași) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Costel Irimia în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Iași, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Cătălin Beciu din membru ALDE (filiala Prahova) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Constantin Nemeș în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Prahova, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Valeriu Crișan din membru ALDE (filiala Sălaj) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Ambroziu Perneș în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sălaj, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

 

Ia act de demisia domnului Marin Horațiu din membru ALDE (filiala Sibiu) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea doamnei Violeta Sora în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sibiu, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Adrian Ștef din membru ALDE (filiala Satu Mare) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Florin Dumitru Ionici în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Satu Mare, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Octavian Ilișoi din membru ALDE (filiala Suceava) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Marcel Dan Roibu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Suceava, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Samuel Calotă din membru ALDE (filiala Teleorman) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Gabriel Geagulea în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Teleorman, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Emilian Frîncu din membru ALDE (filiala Vâlcea) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Liviu Dan în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Vâlcea, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Daniel Olteanu din membru ALDE (filiala Vaslui) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Dan Mihai Marian în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Vaslui, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Tudor Tim Ionescu din membru ALDE (filiala Sector 1, București) și din toate funcțiile deținute in partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea doamnei Oana Mina Drăghici în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sector 1, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Andrei Metehău din membru ALDE (filiala Sector2, București) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Teodor Gui în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sector 2, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Ia act de demisia domnului Adrian Chiotan din membru ALDE (filiala Sector 4, Bucuresti) și din toate funcțiile deținute in partid;

Numirea doamnei Viorica Toma în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sector 4, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE;

Ia act de demisia domnului Bogdan Trifan din membru ALDE (filiala Sector 6, Bucuresti) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Numirea domnului Marin Cupăreanu în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sector 6, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020;

Propunere pentru aprobarea modificărilor Biroului Politic Teritorial Interimar al filialelor ALDE: Ialomița, Prahova, Galați (conform Art.73 lit.h) din Statutul ALDE);

Numirea doamnei Zoe Ghinescu în funcția de trezorier ALDE;”, se precizează pe ordinea de zi a şedinţei.

Citește și:

EXCLUSIV Firma mamei omului Violetei Alexandru solicită bani de la Guvern!

Medicul Virgil Musta, avertisment dur: ‘Secția noastră de ATI este plină. Încă nu am ajuns să alegem, dar să știți că nu suntem departe’

EXCLUSIV Abuz al Poliției Române! Un fost colaborator acuză: ‘Asta înseamnă hărțuire, teroare!’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare