Fostul premier al României, Victor Ponta, i-a dat o lovitură în plin președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.
Liderul Pro România a anunțat că trei consilieri județeni de la Satu Mare au trecut la Pro România. Mutarea vine la scurt timp, după ce deputatul de Satu Mare, Octavian Petric, a trecut la Pro România. Practic, în acest moment, Victor Ponta a pulverizat organizația PSD Satu Mare, informează realitatea.net.
Cei trei consilieri județeni din Satu Mare care au trecut de la PSD la Pro România sunt Claudiu Ardelean, Alexandru Horvat și Constantin Ferencz. După această schimbare, cei trei urmează să-și piardă funcțiile de consilieri județeni.
Reamintim că primul care și-a dat demisia în semn de protest a fost deputatul sătmărean Octavian Petric – primul social-democrat sătmărean care a semnat scrisoarea împotriva liderului național Liviu Dragnea. După 23 de ani în PSD, deputatul Petric a ales să își dea demisia în semn de protest față de direcția greșită în care merge formațiunea politică, atât la nivel județean cât și național.
Deputatul Petric a precizat că în PSD ”totul se rezumă la răfuieli, interese personale și de grup!”.
Vezi și SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare
EXCLUSIV Lovitură devastatoare pentru Klaus Iohannis, în războiul cu Olguța Vasilescu! Scenariul care îl ‘dărâmă’ pe șeful statului
Daună totală pentru Liviu Dragnea! Victor Ponta i-a dat o lovitură în plin
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



