trump

sursa foto:  redstate.com

Decizia care poate schimba soarta întregii lumi! Ce a hotărât Donald Trump

Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite ale Americii, a luat o hotărâre care poate afecta întreaga lume. Trump, care își va prelua mandatul la 20 ianuarie 2017, s-a pronunțat, joi, în favoarea extinderii și consolidării capacităților nucleare ale SUA.

Potrivit agenției Reuters, el a luat această decizie ca lumea „să revină la realitate”. Astfel, Trump a dat un semnal că ar putea accepta o costisitoare modernizare a arsenalului nuclear al SUA care a devenit foarte învechit.

Statele Unite trebuie să-și consolideze semnificativ și să-și extindă capacitățile nucleare până când lumea revine la realitate în privința arsenalelor nucleare”, a scris Donald Trump pe Twitter. Totuși, președintele-ales al SUA nu a oferit detalii în această privință.

Conform unor evaluări independente, modernizarea și întreținerea acestui arsenal va costa în următorii 30 de ani circa un trilion de dolari, scrie Agerpres.

Vezi și Unde se află Sebastian Ghiță

Averea considerabilă a lui Sevil Shhaideh – propunerea PSD-ALDE pentru postul de premier

Cine a orchestrat dosarul Burnei – SECRETE care ies la lumină

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare