Deja ne-am obișnuit. Se amână termenul de finalizare la lotul 3 din autostrada Orăștie – Sibiu

Finalizarea lotului 3 din autostrada Orăștie – Sibiu pare a fi urmărită de ghinion. După ce a fost inaugurată anul trecut, această porțiune de fost închisă pentru remedierea degradărilor apărute la km 275+650 al autostrăzii. Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România (CNADNR) a promis că va redeschide acest tronson pe 30 septembrie, însă a anunțat că se decalează termenul de finalizare a lucrărilor din cauza ploilor.

Pentru corecta și prompta informare a opiniei publice, având în vedere că în ultima perioadă de timp pe zona Orăștie-Sibiu a plouat 11 zile, CNADNR SA anunță că decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 Cunța—Săliște. În graficul de execuție, conform prognozei meteo, CNADNR SA prevăzuse o perioada de 5 zile cu ploaie, întârzierea fiind dată de dublarea perioadei în care nu s-au putut efectua lucrări specifice, în conformitate cu standardele de calitate„, precizează compania într-un comunicat, citat de Agerpres.

Vezi și Top 10 „Politicenii spun lucruri trăsnite”. Să ne amuzăm un pic!

Studiu: La ce este România lider regional?

La începutul lunii septembrie, șeful CNADNR, Cătălin Homor, anunța că circulația pe lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu se va redeschide la sfârșitul lunii septembrie, lucrările fiind în graficul stabilit.

În comunicatul de marți referitor la refacerea lotului 3 al autostrăzii Orăștie — Sibiu, compania de drumuri menționează că a monitorizat calitatea execuției lucrărilor prin trei moduri: prin activitatea laboratorului propriu al CNADNR SA/DRDP Cluj, acreditat gradul II, prin activitatea Inspectoratului de Stat în Construcții și prin activitatea Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN).

De menționat este faptul că laboratorul propriu din șantier monitorizează în permanență lucrările executate. Toate testele sunt realizate în timp real, astfel încât să poată fi confirmată calitatea lucrărilor, fără de care nu se poate trece la o nouă etapă de execuție. Cu ajutorul acestuia sunt realizate măsurători pe toată perioada de execuție a lucrărilor, fiind verificată astfel calitatea lucrărilor executate„, se mai arată în comunicat.

În plus, CNADNR susține că, după finalizarea lucrărilor, va monitoriza din punct de vedere geotehnic și structural zonele cuprinse pe lotul 3 al autostrăzii. „Precizăm că monitorizarea efectivă va începe imediat după finalizarea lucrărilor printr-un sistem modern de monitorizare. Conform procesului de transparentizare promovat de conducerea companiei, CNADNR SA va prezenta în continuare toate informațiile conform realității executării proiectului. Invităm pe toți cei interesați să solicite informații privind execuția acestor lucrări, CNADNR SA urmând să răspundă cu promptitudine acestor solicitări. Este foarte important ca acest proiect executat în regie proprie să fie asumat și finalizat în condiții de siguranță a circulației„, se mai arată în comunicat.

Vezi și

Trump sau Clinton? Cine a câștigat prima dezbatere

Banca Mondială, anunț care dă fiori reci liderilor lumii

RCA: Cât au încasat și ce daune au plătit de fapt asiguratorii

La începutul lunii septembrie a anului trecut, CNADNR a anunțat închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 Orăștie — Sibiu, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Săliște (km 270+020) — Nod rutier Cunța (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii.
Proiectul Autostrăzii Orăștie — Sibiu, ca parte a Rețelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 kilometri de autostradă care leagă cele două orașe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanțarea acestui proiect cu 510 milioane de euro din Fondul de Coeziune.

Autostrada a fost împărțită în 4 loturi. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 kilometri, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște — Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porțiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

Vezi și Replica VIRALĂ a lui Cioloș, prin care a făcut knockout toată clasa politică

Alarmă! Cât de mult va scădea populația României în 30 de ani! Vor mai fi bani de pensii?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare