sursa foto:  Facebook

Top 10 „Politicenii spun lucruri trăsnite”. Să ne amuzăm un pic!

În societatea de astăzi, în care concurența este extrem de acerbă pe toate palierele, de foarte multe ori, marketingul este cel care face diferența și crește sau scade cota unei firme pe piață.

Lecția aceasta a fost învățată și de politicieni, care apelează adesea la consultanți în comunicare, în încercarea de a atrage cât mai multă notorietate pozitivă din partea electoratului și de a reuși să se impună în fața colegilor din partid.

Nu de puține ori, însă au făcut gafe monumentale, care au devenit virale într-un timp record. În anumite cazuri, declarațiile neinspirate de moment i-au branduit atât de puternic, încât o parte din electorat îi recunoaște mai degrabă după gafă decât după nume.

Iată un Top 10 al celor mai trăsnite și neadecvate declarații ale politicienilor din România

10. Liviu Dragnea – „Victor Ponta e un caz special!”

Liderul PSD nu a rămas în memoria electoratului cu replici răsunătoare, ci mai degrabă cu propuneri inedite pe care și le-a asumat, însă. Legea defăimării, cunoscută ca legea anti-facebook, este una dintre ele. Comentariile negative nu au încetat să curgă pe pagina politicianului, iar echipa lui le-a șters aproape pe toate.”Mi-era foarte greu să răspund la 3000 de comentarii, mai important e să prezint care e realitatea”, a răspuns Dragnea atunci la întrebările jurnaliștilor. Generația facebook  nu l-a uitat și ori de câte ori, președintele social democraților postează ceva pe pagina sa, îi dă de lucru echipei sale, care trebuie să cenzureze comentariile negative venite în număr mare.

Însă o replică memorabilă a fost cea în care l-a numit pe Victor Ponta, caz special, după ce a subliniat că pe listele PSD vor fi cu siguranță persoane cu dizabilități. A urmat apoi un val nesfârșit de glume pe această temă.

9. Alina Gorghiu – „Este un scor într-adevăr fără precedent după 1990 încoace, este cel mai bun scor al PNL.”

Discursul co-președintelui PNL după alegerile locale din vara acestui an a șocat pe toată lumea și a fost încadrat la categoria „declarații halucinante”. Deși rezultatul PNL la nivel de București a fost unul catastrofal, reacția liberalei a fost una complet nepotrivită și a aminit de celebrul Mircea Geoană, când s-a declarat președinte înainte de numărătoare finală a voturilor.

Deși este lider de partid și are un discurs studiat, Alina Gorghiu nu reușește să se impună pe piața politică nici prin notorietate, nici prin declarații. Singurul element care o menține în prim plan este asocierea cu președintele Iohannis, care o devansează în acest top.

8. Klaus Iohannis – „Urmăresc cu atenție și îngrijorare… Ghinion!”

Președintele României a urmărit ORICE cu atât de multă atenție și îngrijorare, încât a reușit să facă din această sintagmă un brand. Asocierea însă nu îi este deloc favorabilă. Electoratul a fost obișnuit cu un președinte jucător și un premier reactiv, mai exact cu ACȚIUNE. Repetarea la nesfârșit a unei replici care indică INACȚIUNE irită electoratul și îi aduce puncte în minus.

De asemenea celebrul „Ghinion” din timpul unui interviu înainte de alegerile prezidențiale, când a fost întrebat cum de ceilalți dascăli nu au și ei șase case, a rămas impământenită în mintea electoratului care îl taxează adesea cu această replică.

7. Traian Băsescu – „Iarna nu-i ca vara.”

Fostul președinte, ca și fostul premier Victor Ponta, ar trebui tratați diferit pentru că ei înșiși sunt adevărate branduri și modele de marketing politic reușit. Ambii s-au impus pe piața politică prin atitudine și replici memorabile. Spre deosebire de președintele Iohannis, care lasă pasiv un număr mare de electori, cei doi stârnesc emoție, fie pozitivă, fie negativă și reușesc să împartă oamenii în două tabere, PRO și CONTRA. Cert este că niciunul nu trece indiferent în fața niciunui om și amândoi au fani sau anti-fani.

„Iarna nu-i ca vara” a trecut testul istoriei întrucât replica are peste 15 ani. Traian Băsescu este însă și foarte inventiv, reușind să-și branduiască adversarii după bunul plac. Îi avem ca exemple concludente pe Dottore Ponta Pisicuț și Călin  Anton Constantin Popescu-Tăriceanu-inimă zburdalnică.

6. Victor Ponta – „Ce faci, fă, Doino, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”

ponta-dragneaFostul premier PSD a rămas în istorie cu multe replici și reacții, însă aceasta a fost pentru mult timp motiv de glume. S-a răspândit rapid pe tot internetul, dublată de o poză în care apărea alături de Liviu Dragnea, într-o barcă, trasă de jandarmi în timpul inundațiilor.

Pentru că el însuși este un brand, își permite să spună ce dorește, fără să fie sancționat de partidul său, așa cum s-a întâmpla cu fostul său coleg Valeriu Zgonea, care după l-a criticat public pe Liviu Dragnea a fost dat afară din PSD.

Pentru că are un capital de imagine excelent, așa cum am explicat mai sus, Victor Ponta este locomotivă pentru partidul pe care îl reprezintă.

5. Adrian Năstase – „Cineva voia să vină, la un moment dat, să îmi numere găinile. Eu i-am sugerat mai bine să vină să-mi numere ouăle”.

Se întâmpla în 2003, când fostul premier se adresa opoziției în Parlamentul României, plin de patos. Însă discursul lui entuziast a fost intrerupt de hohote de râs. În momentul de față, deși Adrian Năstase s-a retras din politică, încă există persoane care se amuză pe tema celebrelor ouă, care s-au transformat în brand-ul Nastase.

4. Andreea Paul – „Numai familia mea şi cu mine ştim câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică comunităţii. Pe fetiţa mea am născut-o sâmbătă, aşadar în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă.”

Mult exces de zel în această replică a deputatului PNL Andreea Paul, fostă Vass, care a vrut să arate cât de dedicată este ea politicii și cât de mult susține implicarea femeilor în acest domeniu.

Rezultatul a fost însă pe dos. Declarația a devenit virală și o sursă de a a face haz, iar mesajul ei s-a dispersat complet. Astfel necunoscători ai politicii au ajuns să o cunoască drept cea care și-a luat liber ca să nască, fără însă să rețină  și numele, ci doar partea ridicolă a ceea ce a încercat să transmită.

3. Daniel Barbu Politicianul Soldat și Valeriu Zgonea Zorro Mihai Viteazul

Amândoi au notorietate slabă, dar s-au făcut cunoscuți prin replici care mai de care mai patetice. Unul a stârnit furia publică, celălalt amuzamentul copios.

Daniel Barbu (ALDE) s-a făcut remarcat în anul 2013 prima dată, când în calitate de ministru al Culturii a declarat că „bugetul pentru prevenirea și combaterea infectării cu HIV este prea mare și că ar putea fi organizate mai multe festivaluri Shakespeare cu acești bani”. A stârnit atât de multă furie încât a fost obligat să-și dea demisia.

În urmă cu doar câteva zile, Barbu a ieșit din nou la rampă cu o declarație cel puțin deplasată. “Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe de fapt ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”, le-a spus Barbu colegilor săi. Imediat s-au sesizat adevărații soldați care l-au pus la punct.

Așadar, după această replică, Daniel Barbu cu siguranță s-a branduit ca politicianul care spune lucruri trăsnite.

Valeriu Zgonea, fostul șef al Camerei Deputaților l-a numit pe Mihai Viteazul, colegul său și astfel s-a branduit de unul singur într-un mod nefericit, alunecând rapid pe o pantă ridicolă. „Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează”.

Și ca să se îngroape definitiv, la scurt timp a postat o poză absolute caraghioasă pe pagina lui de Facebook, în care îl întruchipa pe Zorro.

2. Marian Vanghelie – „Care este… Goagăl”

Perlele fostului edil al Sectorului 5 au deja o notorietate foarte mare. Pentru mult timp a fost primarul care este, dar a fost detronat ulterior de primarul goagăl.

Deși s-a branduit ca un oficial care este repetent la gramatică, Vanghelie nu a reușit să stârnească antipatii, mai exact anti-fani. S-a orientat către un public similar lui, pe care și l-a fidelizat, dar cu care nu poate ajunge prea departe pentru că reprezintă doar o nișă. Pe de altă parte, este foarte greu să mai câștige vreodată vreun alt tip de electorat, brandul lui fiind deja unul puternic.

„Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenți aici în față și pe care vreau să le mulțumesc” SAU

„Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuiește” SAU

 „Deci prezența mea e datorită stării Bucureștiului în care ne aflăm”

Și lista e lungă.

1. Mircea Geoană – Mihaela, dragostea mea…

Nimeni nu-l poate detrona pe fostul candidat la președinția României. Mihaela, dragostea mea, nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Branduit „prostănac” de fostul lider socialist, Ion Iliescu, Mircea Geoană, sfătuit de o echipă de consilieri americani, a încercat să aduca show-ul american pe scenele unei țări în care încă se resimt urme de comunism.

A eșuat lamentabil, în primul rând, pentru că rolul nu i se potrivea. A reușit astfel să-și facă cea mai solidă campanie de ANTI-imagine pe care a văzut-o România. A alunecat într-o zonă atât de sensibilă a penibilului, încât probabil de acest brand nu va mai putea scăpă vreodată.

Glumele cu Mihaela, dragostea mea sunt în continuare de actualitate și pe buzele atât a celor mici cât și a celor mari. Deci viitorul nu sună bine în materie de imagine pentru cel care a reprezentat România în SUA din calitate de ambsador.

Citește și…

Replica VIRALĂ a lui Cioloș, prin care a făcut knockout toată clasa politică

Anunțul specialiștilor IT: România ar putea deveni prima țară din lume

Care este cel mai vizualizat videoclip de pe Youtube din toate timpurile?

Alertă! Reabilitarea termică – un DEZASTRU! Blocurile vor trebui refăcute!

Miliardarul Ion Țiriac anunță cel mai ambițios proiect al său

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare