delia

sursa foto:  Facebook

Detalii picante din viața Deliei! Cine este soțul Deliei și cu ce se ocupă acesta

Delia Matache este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România și poate chiar cea mai bogată la ora actuală. Aceasta are o carieră strălucită, iar concertele îi vin pe bandă rulantă. Pe lângă asta, Delia aste foarte împlinită și pe plan sentimental. Aceasta este căsătorită cu Razvan Munteanu și s-au mutat de curând într-o vilă superbă.

Ceea ce nu știe foarte multă lume, este faptul că soțul Deliei este cel care se ocupă de tot ceea ce înseamnă cariera frumoasei blonde. Aceștia  s-au cunoscut în urmă cu șapte ani, chiar în clubul pe care afaceristul îl manageria. Între timp, Răzvan a devenit managerul Deliei.

”Venise la un karaoke într-un club de-al meu, acolo unde ne-am şi cunoscut. În doi ani ne-am căsătorit, în acel moment eu nu aveam treabă cu muzica, dar mi-am dat seama că este nevoie să se creeze ceva în jurul ei. La început am încurajat-o să îşi formeze o echipă şi, uşor-uşor, am început şi eu să mă implic în echipa asta.” povestea Răzvan, potrivit Ele.ro.

“În prezent, mă ocup mai mult de muzică, de cariera Deliei. Îi fac management complet, cu tot ce înseamnă muzică, imagine, contracte, cântări, show-uri TV, alegerea pieselor. Urmăresc doar performanţa şi numărul unu în top. Cum am cel mai bun produs de pe piaţă, mă refer aici la Delia, şi fac totul cu pasiune şi cu dedicare totală, se văd şi rezultatele. Muncesc 10-14 ore pe zi şi am în spate o echipă foarte bună, pe care o coordonez”. Cum cariera Deliei este pe primul loc, soţii au pus copilul…pe lista de aşteptare.

Vezi și Vin americanii! Ce renumită companie din România a fost achiziționată de aceștia

Cum s-a făcut de râs fiul celui mai bogat primar pe care l-a avut România vreodată

Devoalări incredibile în cazul preotului Pomohaci! Unde a putut să ajungă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare