Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu spune că nu s-au scumpit deloc carburanții și că pentru a constata acest lucru este suficient să mergem la pompă. Așa că l-am ascultat și am cercetat piața. Și ce concluzii am tras?
Dacă în luna august, puteam cumpăra benzina şi motorina cu 4,5 -4,6 lei pe litru, din octombrie, carburanţii vor costa peste 5,10 lei pe litru. Astfel, România pierde poziţia sa fruntaşă în topul ţărilor cu cei mai ieftini carburanţi, unde se situa, de la începutul anului, constant pe poziţia 1 sau 2, la benzină şi motorină.
Faptul că motorina şi benzina din România ajunseseră unele dintre cele mai ieftine din UE se datora eliminării, de la 1 ianuarie 2017, a supraccizei din benzină şi motorină, dar şi a taxei pe stâlp, amândouă introduse de Guvernul Ponta. Astfel, în primele luni ale anului, carburanţii româneşti ajunseseră nu numai printre cei mai ieftini din UE, dar şi printre cei mai puţin taxaţi , cu un procent de taxe de circa 50%, potrivit Capital.
Vezi și Se anunță BOMBA ANULUI în media! Cine vrea să CUMPERE PRO TV
Cererea de carburanţi dintr-o piaţă nu este direct corelată cu preţul acestora. Este Ceea ce economiştii numesc o cerere “inelastică la preţ”, necesitatea consumului, mai ales într-o economie în creştere fiind relativ constantă. Totuşi, marii clienţi, aşa cum sunt transportatorii rutieri, au anunţat că îşi vor optimiza costurile alimentând la vecini. “”Efectele vor fi extrem de urâte. Transportul internaţional va migra către ţările din jurul României, în special către Ungaria şi Austria”, a afirmat vicepreşedintele Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), citat de News.ro.
DEZASTRU: cu cât se scumpesc de fapt benzina și motorina? Efectul asupra economiei
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

15:30Social
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social



