O nouă companie care a fost înfiinţată de familia lui Florian Coldea, la Cluj-Napoca, a înregistrat în primul an de activitate un profit de aproximativ 60.000 de euro. Societatea, care se ocupă cu comerţul specializat de produse farmaceutice, îi aparține soției lui George Tudor Coldea, văr primar cu fostul prim-adjunct al șefului SRI și, până în luna septembrie a acestui an, a avut instituită o poprire din partea ANAF, conform jurnaliștilor de la Jurnalul Național.
Astfel, numărul afacerilor din domeniul medical în care familia lui Coldea este implicată a mai crescut cu una, după ce George Coldea a fost acţionar într-o companie deținută de soția fostului ministru al Economiei, dar a și administrat o firmă din același domeniu, care a derulat, în ultimii zece ani, contracte cu statul de peste 85 de milioane de euro.
Vezi și Veste bună pentru mii de salariați: Ei vor avea impozit zero pe venit-Anunț important făcut de Liviu Dragnea
Din bilanțul contabil depus de SC Gazplus Solutions SRL pe anul trecut, rezultă că firma familiei Coldea a înregistrat, în 2016, active imobilizate totale în valoare de 179.522 de lei și active circulate totale de 429.402 lei, din care 303.027 de lei reprezintă creanță, iar 126.357 de lei reprezintă casa și conturile bancare. Pe anul 2016, SC Gazplus Solutions SRL a înregistrat o cifră de afaceri netă de 326.005 lei și cheltuieli de 58.697 de lei, rezultând, astfel, un profit în valoare de 257.528 de lei (aproape 60.000 de euro).
Din acelaşi bilanț, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că SC Gazplus Solutions SRL nu are niciun angajat.
Compania familiei Coldea s-a confruntat, la începutul acestui an, cu mici probleme din partea statului. Mai exact, potrivit unei comunicări publice făcute de către Direcția de Taxe și Impozite – Serviciul de Constatare, Impunere și Control Persoane Juridice Cluj-Napoca, împotriva SC Gazplus Solutions SRL, a fost emisă o decizie de impunere, având numărul 52443. Ulterior, însă, conform unui anunţ făcut de Ministerul Finanţelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, statul român a ridicat, în data de 11 septembrie 2017, poprirea instituită împotriva SC Gazplus Solutions SRL.
Vezi și Au vândut toată țara! Cine va intra în posesia unei mari părți din șantierul naval Mangalia
SC Gazplus Solutions SRL, firma unde soția lui George Tudor Coldea are calitatea de asociat unic și administrator, seamănă izbitor, ca denumire, cu o altă companie care activează în domeniul medical, din care a făcut parte vărul generalului Florian Coldea. Este vorba despre SC Medical Gazplus SRL. Potrivit unei încheieri de la Oficiul Național al Registrului Comerțului din data de 26 martie 2014, această companie avea doi asociați. Primul era persoana fizică Ioan Codruț Şereș, fost ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu, iar al doilea persoana juridică SC Gina Invest SRL, controlată de Lorina Ioana Şereș, soția lui Ioan Codruț Şereș.
În primăvara anului 2014, Ioan Codruț Şereș a decis să cesioneze toate acțiunile pe care le deținea la SC Medical Gazplus SRL, în sensul că, după ieșirea fostului demnitar din structura acționariatului, vărul lui Florian Coldea, George Tudor Coldea, a ajuns să controleze 30 la sută din acțiuni, iar compania soției lui Şereș, 70 la sută din capitalul social.
Vezi și Devoalări de senzație despre Principele Nicolae: O vedetă ProTV aruncă bomba în scandalul momentului
Această informație este una extrem de valoroasă și completează, în bună parte, dezvăluirile făcute de omul de afaceri Sebastian Ghiță în legătură cu relația pe care acesta a avut-o cu Florian Coldea. Asta, deoarece nașul de cununie al soților Ioan Codruț și Lorina (fostă Popa) Şereș a fost nimeni altul decât Sebastian Ghiță. Ex-ministrul Economiei s-a căsătorit cu subalterna sa din minister în anul 2006, nunta a avut loc la Palatul Snagov, iar naș le-a fost patronul grupului Asesoft, abonat încă de pe atunci la contractele cu statul, în special cu Serviciul Român de Informații. Ulterior, Şereș a lucrat, potrivit unor informații, pentru grupul media al lui Sebastian Ghiță.
Vărul lui Coldea a făcut parte din firma SC Medical Gazplus SRL până în primăvara anului 2016. La sfârșitul lui 2015, mai exact în data de 2 decembrie, SC Gina Invest SRL, reprezentată de Lorina Ioana Şereș, a decis să majoreze capitalul social, astfel încât să controleze 99,6470% din firmă, iar George Tudor Coldea numai 0,3535 la sută. Astfel încât, în data de 18 martie 2016, Tudor Coldea a decis să cesioneze acest pachet minoritar de acțiuni către Lorina Ioana Şereș și să se retragă din companie.
Vezi și Grijă mare angajați! Acestea sunt companiile care nu v-au achitat contribuțiile sociale la stat
Decizia a venit la mai puţin de trei sptămâni după ce Înalta Curte de Casație și Justiţie l-a condamnat definitiv, la sfârșitul lui februarie 2016, pe Ioan Codruţ Şereș la patru ani de închisoare cu executare în dosarul “Hidroelectrica”.
Dezvăluiri bombă despre afacerile familiei lui Florian Coldea: Probleme cu Fiscul încă de la înființarea companiei
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

22:00Economie
Actul din cauza căruia nu poți să vinzi casa. Nu contează că le ai pe toate celelalte

18:00Economie
Action mai are nevoie de angajați în încă două orașe. Oferta salarială și beneficiile pe care le oferă magazinul atrag candidați rapid

17:30Economie
Regina margarinei, la vânzare. Compania care produce Becel, Rama și Delma își caută un nou proprietar

16:00Economie
Piața exporturilor paralele de mașini despre care nu se vorbește. Schemele pe care le fac străinii cu vehiculele produse la noi în țară

10:30Economie



