Cătălin Ivan, directorul de marketing al gigantului Dedeman, a mărturisit cum a fost aleasă denumirea companiei. Controlată de Adrian şi Dragoş Pavăl, Dedeman cel mai mare jucător de pe piaţa locală. Prezent la conferinţa ZF Branduri Româneşti, organizată la Iaşi, acesta a mărturisit că doar printr-o comunicare permanentă cu furnizorii şi clienţii se poate ajunge la astfel de performanţe.
„Tratează cu atenţie clienţii şi furnizorii şi te vor răsplăti“, a spus Cătălin Ivan. El a povestit şi cum au ales fondatorii Dedeman numele companiei, după ce denumirea iniţială pe care cei doi voiau să o dea companiei a fost deja rezervată în momentul în care au mers la Registrul Comerţului, în 1992. „A fost nevoie ca acolo, pe hol, să conceapă un nume. Primul D, de la Dragoş, al doilea D, Denise, soţia lui, M de la mama soţiei şi A de la Adrian. Au ajuns la Dedeman, un nume cu rezonanţă nemţească“, a spus Ivan, potrivit zf.ro.
Dedeman este cea mai mare companie antreprenorială din România şi a avut afaceri de 6,33 mld. lei (1,4 mld. euro) în 2017, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Valoarea profitului s-a majorat de asemenea cu circa 25% anul trecut şi a ajuns la 889 de milioane de lei (circa 193 mil. euro), cel mai înalt nivel înregistrat de companie până acum, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Vezi şi Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Reportaj. Între parfum de tei întârziat, valuri, nori și praf de pușcă
Detalii nespuse! Unde lucrează nora Vioricăi Dăncilă
Directorul de marketing al Dedeman dă din casă: De la ce vine denumirea celei mai mari companii de pe piaţă
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



