Contractele de salubrizare și deszăpezire care se află la Primăria sectorului 4 au intrat în atenția DNA. Totul a pornit de la o plângere.
Potrivit g4media.ro, DNA a ridicat documente de la Primăria sectorului 4 privind contractul de salubrizare și deszăpezire cu Rosal, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare, care au precizat că ancheta se desfășoară in rem, în urma unei plângeri.
În urmă cu un an, pe 4 decembrie 2018, Primăria Sectorului 4 condusă de Daniel Băluță (PSD), a semnat un contract acord-cadru pe o perioada de 4 ani cu Rosal pentru servicii de salubrizare și deszăpezire. Contractul e în valoare de aproape 388 de milioane de lei fără TVA, adică aproape 82 de milioane de euro.
”Principalele activități ce urmează a fi prestate de către delegatar/prestator pe parcursul perioadei de derulare a acordului – cadru constau în: colectarea separată și gestionarea deșeurilor menajere, colectarea separată și gestionarea deșeurilor similare, colectarea separată și transportul deșeurilor periculoase din deșeurile menajere (cu exceptia celor cu regim special), colectarea separată și gestionarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și agenți economici, măturatul manual, măturatul mecanizat, spălarea carosabilului și a trotuarelor, stropitul carosabilului, întreținerea curățeniei, curățatul manual al zăpezii, curățatul mecanizat al zăpezii (inclusiv pluguit), colectarea și transportul zăpezii, colectarea cadavrelor de animal, alte activități ocazionale și servicii conexe (răzuitul rigolelor), conform cerintelor stabilite prin Caietul de sarcini”, se arată în anunțul de atribuire publicat pe SEAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice).
De anul trecut și până acum au fost încheiate mai multe contracte subsecvente și 3 acte adiționale, prin care au fost comandate noi servicii precum răzuitul rigolelor și spălatul manual și s-au majorat tarifele. ”Se modifică prețurile și tarifele unitare din acordul cadru conform anexa”, se arată în actul adițional 2 semnat pe 24 aprilie 2019, potivit SEAP.
Vezi și:
EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’
EXCLUSIV Nedreptate comisă de Guvernul Orban?! Omul dat afară de premier scoate la suprafață informații în premieră: ‘Nu au fost întârzieri’
Mega-lovitură! Se dau amenzi uriașe pentru această faptă
DNA face noi cercetări: Primăria sectorului 4 este vizată!
Trending

circa 1 oră în urmăPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

08 noiSocial
Vremea de Crăciun și de Revelion. Ce pot spune estimările sezoniere și când aflăm condițiile pentru vacanță

11:30Economie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

14:30Social
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

08:00Economie
Ei sunt regii coletelor din România. Companiile care livrează cel mai mult, cine încasează cel mai bine

08 noiEconomie
RCA în 2027. Ce arată datele actuale și de ce prețul poliței diferă de la un șofer la altul

08:30Politica
Ilie Bolojan, dispus să dea în judecată vechea conducere din PNL. Decizia a pornit de la procesul pentru cartea lui Nicolae Ciucă

13:30Economie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația

15:00Social
PPC Blue, furat printr-o schemă pe WhatsApp. Cum au profitat șoferii cu mașini electrice

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



