sursa foto:  pixabay.com

Document în premieră! Obligațiile la care vor fi supuse restaurantele și terasele, pentru a fi deschise

Începând cu data de 1 iunie, terasele vor fi dechise, iar din 15 iunie, românii vor putea merge și la restaurant.

Totuși, autoritățile au pregătit mai multe reguli pentru restaurante și terase.

Antena 3 a prezentat informații în premieră dintr-un draft pregătit de autorități pentru redeschiderea restaurantelor și teraselor. Potrivit documentului, unitățile de alimentație publică ar urma să se redeschidă pe 1 iunie.

Terasele, deschise de la 1 iunie

În primă etapă, începând cu 1 iunie 2020 sunt permise activitățile de servire și consum al produselor alimentare la terasele/spațiile deschie din exteriorul incintelor/ saloanelor unităților de alimentație publică cu și fără servire la masă, precum și la cantinele de incintă destinate angajaților proprii, fără acees la persoanele din exterior.

Restaurantele, redeschise de pe 15 iunie

În a doua etapă, începând cu 15 iunie 2020 sunt permise activitățile de servire și consum al produselor alimentare în spațiile de servire a mesei din interiorul unităților de alimentație publică, cu excepția celor în care sunt organizate evenimente.

Toate restricțiile ridicate de pe 15 iunie dacă starea de alertă continuă

În cea de a treia etapă, începând cu 1 iulie 2020 sunt permise toate activitățile de servire a mesei din interiorul și exteriorul tuturor unităților de alimentație publică.

Această etapă se aplică doar dacă starea de alertă continuă și după data de 18 iunie 2020, în caz contrar începând cu data de 15 iunie 2020 se ridică toate restricțiile.

Obligațiile restaurantelor:

-se asigură că normele de distanțare fizică sunt aplicate în mod eficient și că se va evita pe cât posibil interacțiunea fizică între clienți

-se va încerca prin proceduri de lucru și reducerea cât se poate de mult a interacțiunii dintre angajați-clienți

-distanța între spătarele scaunelor de la mesele învecinate trebuie să fie minim 1,5 m, în mod normal mesele fiind de maximum 4 sau 6 persoane,

– excepție de la această regulă fac mesele la care sunt membri aceleiași familii sau grupuri de cunoscuți, însă nu mai mult de 10 persoane la masă, cu 1 m între locuri și obligatoriu cu rezervare prealabilă

– se recomandă ocuparea locurilor să se facă cu rezervare anterioară în restaurantele cu servire la masă

– în restaurantele cu servire rapidă operatorii și supraveghetorii vor recomanda clienților să lase câte un scaun liber între persoane

– în cazul restaurantelor din incinta hotelurilor se recomandă implementarea unor soluții de rezervare prealabilă

– la servirea mesei personalul va purta mască și își va dezinfecta mâinile

Vezi și

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare