Dănuț Pușcașu a fost unul dintre ziariştii importanţi ai Agenţiei Naţionale de Presă şi a contribuit din plin la prestigiul AGERPRES, prin întreaga sa activitate, timp de 22 de ani, în două perioade distincte (1990-1997 şi 2002-2017), informează Agerpres.
Timp de peste două decenii, el a fost, pe rând, operator telex şi operator PC, reporter, redactor şi editor în domeniile cultură, politică, social şi ştiri judeţene. Ca reporter, a reflectat în ştirile transmise pe fluxul Agenţiei, printre multe alte domenii, activitatea Parlamentului României şi a Ministerului Apărării Naţionale.
A mai scris ca reporter „A.R. Press" acreditat pe lângă Guvernul României şi a mai colaborat la ziarul "Expres". A absolvit, în 1997, Facultatea de Istorie Bucureşti şi, în 1995, un curs AFP de jurnalism. Dincolo de faptul că a fost un foarte bun jurnalist, Dănuţ a fost şi un bun coleg şi prieten. Rămâne în memoria noastră omul vesel, care mereu avea o vorbă bună pentru fiecare, scrie sursa citată.
Vezi și Totul a fost făcut public! Ce avere are, de fapt, Sorin Grindeanu
Detalii interesante! Cine a fost, de fapt, bunicul lui Sorin Grindeanu
Dezastrul pregătit în laboratoarele Guvernului PSD! Ce ordonanță incredibilă au dat
















