sursa foto:  g4media.ro

Dominic Fritz: USR nu a reușit încă să reaprindă speranţa că există cu adevărat o alternativă

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a transmis sâmbătă, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că USR scade în sondaje, deoarece nu a reuşit să reaprindă speranţa românilor că există o alternativă în politica din România.

 

 

 

”Da, eu cred că e clar că într-o situaţie în care cele două mari partide sunt împreună la guvernare, PSD şi PNL şi în acelaşi timp susţin un fel de teatru care simulează constant un conflict, opoziţie – putere în momentul ăsta, cred şi eu, pentru USR e mai greu să-şi articuleze mesajul şi în acelaşi timp, cred că putem s-o spunem deschis, există o dezămăgire şi o resemnare într-o bună parte a populaţiei despre politică în general şi USR nu a reuşit încă să reaprindă, să zicem, speranţa că există cu adevărat o alternativă la această imagine dezolantă pe care o are politica în România”, a declarat Dominic Fritz.

Edilul Timişoarei s-a referit şi la momentul în care USR a ieşit de la guvernare.

”Nu cred că a fost o alternativă atunci, pentru că această umilire foarte ţintită şi strategică nu putea să se ducă decât la acest rezultat de rupere. Şi eu cred că USR atunci a plecat cu capul sus şi a fost şi un semnal că nu se lipeşte nimeni de scaun şi de putere. Dar, în acelaşi timp, cred că e şi necesar să spunem şi votanţilor noştri şi tuturor oamenilor că orice proiect politic este un proiect pe termen lung. Orice succes în politica se bazează în primul rând pe tenacitate. Eu cred că cea mai importantă calitate politică este tenacitatea.

Să reuşeşti politic, să cazi, să te ridici, să fi înjurat, să continui, să fi criticat, să te aperi şi să mergi mai departe, să ai oameni care nu mai cred în tine şi să te lupţi ca să recâştigi încrederea lor. Asta este o calitate politică. Şi USR, ca un partid tânăr, trebuie să meargă şi prin faze din asta. Oamenii vor să vadă, ăştia chiar se luptă pentru noi, ăştia chiar au stomacul şi tenacitatea să meargă mai departe şi nu pleacă la primul vânt care adie în faţa lor”, a spus Fritz, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare