Dr. Adrian Marinescu trage un puternic semnal de alarmă: ‘Oamenii care au avut forme severe vor rămâne toată viața cu probleme de tip insuficiență respiratorie cronică’

Adrian Marinescu, despre urmările COVID-19 pe termen lung şi spune că în momentul de față problema în sine nu mai este cea a infectărilor, ci a persoanelor care suferă de simptome „long COVID” și a celor care au rămas cu sechele permanente.

Adrian Marinescu, despre urmările COVID-19 pe termen lung. Ce modificări vor apărea în organism după 10 ani

”La pacienţii care au făcut o formă moderată sau ușoară apar oboseala îndelungată, tuse care nu cedează, gustul și mirosul alterate. În schimb, cei care au supraviețuit Terapiei Intensive se confruntă cu afectări puternice și multiple de organe! „Sunt cei care au trecut cu bine de Terapie Intensivă, teoretic au trecut de faza acută, dar au avut speranță foarte mică de viață. S-au prăpădit în următoarele două-trei luni și am tot avut astfel de cazuri. Iar în momentul în care au trecut printr-o formă severă a bolii, sechelele care au apărut și au rămas, iar ulterior au mers și către decese”, a spus Adrian Marinescu pentru Libertatea.

„Părerea mea este că oamenii care au avut forme severe vor rămâne toată viața cu probleme de tip insuficiență respiratorie cronică”, a mai spus medicul, care a precizat că acum virusul a migrat înspre varianta Omicron, mult mai transmisibilă, dar care dă forme mai ușoare; spre deosebire de Delta, Omicron afectează tractul respirator superior și coboară rar la nivelul plămânilor, doar în cazul celor care au probleme cu sistemul imunitar.

„Peste zece ani vom vorbi de pacienți care au avut COVID și au suferit tot felul de modificări ale organismului, inclusiv dermatologice sau endocrine. Practic, pacientul critic putea pleca cu orice fel de modificări din Terapie Intensivă. O parte dintre ei vor reuși să remedieze aceste lucruri la unele specialități medicale, dar nu de fiecare dată”, a mai spus Adrian Marinescu, conform româniatv.net

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare