sursa foto:  national.ro

Dr. Flavia Groșan: ‘Producătorii îmi dau dreptate. Am deschis Cutia Pandorei’/Oxigenul în exces poate provoca moartea

Producătorii îi dau dreptate doctorului Flavia Groșan, cu privire la faptul că oxigenul administrat în exces poate provoca moartea pacientului.

Într-o postare pe pagina de socializare, Groșan spune că a deschis „Cutia Pandorei”.

Nu pot sa cred. Uite ca producătorii imi dau dreptate. Ma tem ca am deschis Cutia Pandorei. 😉 Amin
“Producătorii avertizează că oxigenul este potenţial toxic după două zile la concentraţii care depăşesc 40%. Aceștia arată că administrarea de oxigen trebuie să se realizeze cu prudenţă, iar doza trebuie adaptată necesităţilor individuale ale pacientului. „Este necesară monitorizarea regulată a tensiunii arteriale a oxigenului sau efectuarea pulsoximetriei şi monitorizarea semnelor clinice. Scopul este să se utilizeze întotdeauna cea mai redusă concentraţie eficace de oxigen în aerul inhalat pentru fiecare pacient, ceea ce înseamnă cea mai redusă doză necesară pentru menţinerea unei saturaţii > 90%. Concentraţiile mai mari trebuie administrate pe o perioadă cât mai scurtă posibil, fiind însoţite de monitorizarea atentă a valorilor gazului din sânge”, se mai precizează în prospect.
Avertisment și de la președintele SRATI”, este mesajul Flaviei Groșan.

Comentariul doctorului bihorean este făcut în baza unui articol publicat de ph-online.ro.

Prospect Oxigen Sol 100%: „Oxigenul în concentrații mari poate determina colapsul alveolelor”

Conform sursei citate, în prospectul aprobat de Agenția Națională a Medicamentului pentru Oxigen Sol 100% – gaz medicinal criogenic scrie clar că oxigenul poate avea efecte nocive în concentraţii mari.

„Oxigenul în concentrații mari poate determina colapsul alveolelor (mici saci în plămâni), care va opri alimentarea sângelui cu oxigen. Acest lucru se poate întâmpla dacă se utilizează o concentraţie de 100% mai mult de 6 ore, 60-70% după mai mult de 24 ore, în a doua zi de tratament la 40-50% și sub 40% după mai mult de 2 zile. Aveţi grijă deosebită dacă nivelurile de dioxid de carbon din sângele dumneavoastră sunt crescute. În cazuri extreme, acest lucru poate determina pierderea cunoştinţei. Dacă aveţi probleme de respiraţie declanşate de un nivel redus al oxigenului în sânge, trebuie să fiţi monitorizat îndeaproape de medicul dumneavoastră. Dacă aţi avut vreodată colaps pulmonar, spuneţi-i medicului dumneavoastră. Dacă aţi avut vreodată insuficienţă cardiacă sau o boală de inimă, vǎ rugǎm spuneţi-i medicului dumneavoastră. În nicio situaţie nu modificaţi concentraţia de oxigen furnizat, pentru a evita fluctuaţiile saturaţiei de oxigen”, se precizează în prospectul Oxigen Sol 100%.

Producătorii avertizează că oxigenul este potenţial toxic după două zile la concentraţii care depăşesc 40%. Aceștia arată că administrarea de oxigen trebuie să se realizeze cu prudenţă, iar doza trebuie adaptată necesităţilor individuale ale pacientului.

Este necesară monitorizarea regulată a tensiunii arteriale a oxigenului sau efectuarea pulsoximetriei şi monitorizarea semnelor clinice. Scopul este să se utilizeze întotdeauna cea mai redusă concentraţie eficace de oxigen în aerul inhalat pentru fiecare pacient, ceea ce înseamnă cea mai redusă doză necesară pentru menţinerea unei saturaţii > 90%. Concentraţiile mai mari trebuie administrate pe o perioadă cât mai scurtă posibil, fiind însoţite de monitorizarea atentă a valorilor gazului din sânge„, se mai arată în prospect.

Flavia Groșan, confirmată și de dr. Șerban Bubenek

Cu o lună înainte ca medicul Flavia Groșan să atragă atenția asupra pericolului administrării oxigenului în concentrații mari, președintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, prof.dr. Şerban Bubenek, avertizase deja asupra acestor riscuri, însă nimeni nu l-a luat în seamă.

Se întâmplă și alte lucruri care nu ar trebui să se întâmple. Se administrează oxigen în exces în fluxuri de peste 10-12 litru. De multe ori ni se spune că a primit pacientul oxigen de la două surse, adică vreo 40 de litri pe minut. Asta e un non-sens medical. Niciun pacient cu o mască simplă nu poate să consume mai mult de 10-12 litri pe minut. Tratamentul cu oxigen că medicament în fluxuri mai mari de 3,4 litri pe minut este o fază pe care colegii de ATI o știu foarte bine, alte specialităţi care nu au această abilitate şi care au fost obligaţi. Deși am informat, am ținut webinarii cu lucrul asta, în unele locuri s-a înțeles, în altele nu”, a declarat prof.dr. Șerban Bubenek.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare