Doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, anunță că există români cărora le-ar putea fi administrată cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid-19.
Potrivit lui Gheorghiță, a treia doză ar fi destinată personalului medical şi pacienţilor de peste 65 de ani.
„Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare. În primul rând pentru personalul medical, care se află la risc de îmbolnăvire și continuând cu peroanele vulnerabile, peste 65 de ani și cei aflați în evidență cu boli cronice”, a afirmat doctorul, în cadrul unei conferințe de presă.
„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Vezi și
EXCLUSIV În goana de a nu fi remaniat de Florin Cîțu, un ministru USR-PLUS blochează instituțiile aflate în subordine! Dispoziția dată de Claudiu Năsui și către omul lui Marcel Vela
Document intrat în posesia Bugetul.ro. Primarul și consilierii USR-PLUS ajung la DNA!
Marea reformă promisă de Lucian Bode la Ministerul de Interne mai așteaptă! Concurs cu un singur candidat pentru șefia IPJ Olt
Dr. Valeriu Gheorghiță: 'Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 27-07-2021 14:36
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12:30Social
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

11:00Social
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

13:30Politica
Funcția publică pe care fratele lui Luca Niculescu a primit-o recent. Petrișor Peiu de la AUR a ridicat un semn de întrebare după numire

14:00Social
Bulevardul din București care va avea sens unic. De când se produce schimbarea

15:00Economie
Magazinul cu haine de firmă ieftine care va cuceri imediat clienții din București și împrejurimi. S-a deschis pe 15 octombrie

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

12:00Economie
Palatul Telefoanelor, de vânzare. Orange renunță la clădirea emblematică din Capitală

14:30Social
Vine căldura pentru bucureșteni mai devreme. Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari

17:00Horoscop
Horoscop de weekend. Zodiile care vor fi afectate de schimbările astrale, începând cu 16 octombrie

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

23:30Social
Îți iei amendă dacă a nins în octombrie și tu nu ai montat cauciucurile de iarnă? Ce spune legea

23:00Social
Zonele din România în care ar urma să ningă chiar zilele acestea. Prognoză meteo atipică

22:30Social
Schimbare la plata CASS. Cine nu mai are obligația de a achita automat taxa pentru sănătate, din venitul de la stat

21:00Social
Ce este abonamentul la centrala termică și cum funcționează. Cât te ajută să economisești, în timp

20:30Social



