sursa foto:  sri.ro

După ce Eduard Hellvig s-a delimitat de monumentul dedicat ‘eroilor’ fostei Securități, ridicat la Pitești, IICCMER solicită îndepărtarea troiței

Șeful SRI, Eduard Hellvig, a criticat amplasarea unei troițe dedicate „eroilor” fostei Securități, ce a fost ridicată într-un cimitir din Pitești. Directorul SRI a afirmat că, fără doar și poate, atât inițiatorul demersului, cât și cei care au asistat la inaugurarea monumentului nu au auzit de „Experimentul Pitești” și de crimele comise de Securitatea comunistă.

Ca urmare a declarației făcute de Eduard Hellvig, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) solicită, în cel mai scurt timp, îndepărtarea „Crucii comemorative’’, amplasate în perimetrul Parcelei Militare a Cimitirului Municipal „Sf. Gheorghe” din Pitești.

„Postare referitoare la ridicarea ,,Crucii comemorative’’ de la Pitești, dedicată ,,eroilor’’ fostei Securități!

În discursul susținut de domnul Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, marți, 4 octombrie, cu ocazia deschiderii anului universitar de la Universitatea ,,Babeș-Bolyai’’ din Cluj-Napoca, acesta precizează clar faptul că Serviciul Român de Informații nu a girat/susținut în niciun fel acțiunea de la Pitești (punctul de vedere al domniei sale poate fi urmărit în această filmare).

Dat fiind faptul că domnul Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații se delimitează de această acțiune, IICCMER solicită public, încă o dată, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere a SRI, Sucursala Argeș (Președinte: Colonel (r) Dumitru Șovar) să îndepărteze ,,Crucea comemorativă’’ amplasată în perimetrul Parcelei Militare a Cimitirului Municipal ,,Sf. Gh.” din Municipiul Pitești, în cel mai scurt timp”, a transmis IICCMER.

Eduard Hellvig: „SRI își cinstește eroii săi, care s-au sacrificat pentru construcția statului democratic și atât”

De curând a apărut în mass-media un articol în care se vorbea despre construcția unei troițe dedicate ofițerilor de informații din toate timpurile, într-un cimitir din Pitești.

Cu siguranță, inițiatorul acestui demers, cât și tinerii care au participat la acea inaugurare nu au auzit de „Experimentul Pitești”, de ororile făcute de fosta Securitate în anii ’50 și cred că a fost o mare greșeală.

Eroii trebuie căutați oriunde în altă parte, decât printre structurile regimului totalitar din trecut. Cu tot respectul, Serviciul Român de Informații este o instituție care-și cinstește eroii săi, care s-au sacrificat pentru construcția statului democratic și atât”, a declarat Eduard Hellvig, la Cluj.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare