06Creșterea economiei sub guvernarea PSD se reflectă și în rezultatele pozitive ale marilor agenți economici listați la Bursa de Valori București. Doar companii precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania, Nuclearelectrica vor plăti în luna iunie dividende în valoare de aproximativ 12 miliarde de lei din profiturile realizate în anul 2023. Cum majoritatea banilor se întorc în economie, se creează premisele ca luna iunie să devină una dintre cele mai bune pentru economia românească.
Potrivit datelor din piață, o parte din companiile din structura indicelui bursier principal BET vor plăti dividende peste 12 miliarde de lei. Aproximativ jumătate din sumă revine statului român, care este acționar majoritar sau minoritar la aceste companii. Spre exemplu, doar de la Hidroelectrica, statul va avea de încasat 5 miliarde de lei.
Fondurile suplimentare se vor întoarce în economie prin susținerea programului de investiții, asumat de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și principal motor al creșterii economice.
Această politică de reinvestire a dividendelor este o practică pe care și ceilalți investitori au aratat-o, precum fonduri de pensii private, fonduri mutuale, retail sau alţi acţionari. Iar acest lucru, susțin specialiștii din piața bursieră, se va reflecta în creșterea pieței.
„Istoric vorbind, dividendele alocate de către companii s-au întors în piaţă şi am asistat la un buying pressure pe parcursul lunii iunie. De exemplu, în 2023, indicele BET a săltat cu 4-5%“, spune Alexandru Dobre, director finanţe corporative la TradeVille. Opinia sa, dar și a celorlalți brokeri, este că anul acesta avansul pieței poate să fie chiar mai mare, în condiţiile în care valoarea totală a dividendelor plătite este mai mare ca în anii precedenţi.
Miercuri, 5 iunie, Petrom a distribuit dividende de 2,6 miliarde de lei. Dividendul brut distribuit este de 0,0413 lei, echivalentul unui randament de 6%. Pe 6 iunie urmează BRD, Sphera şi Aquila. Apoi, Banca Transilvania, pe 26 iunie, în timp ce Hidroelectrica va distribui pe 28 iunie dividendul brut de 13,99 lei care la preţurile curente de tranzacţionare înseamnă un randament de 10,4%.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Economia crește sub guvernarea PSD: dividende de peste 12 miliarde de lei plătite de companii listate la Bursă
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



