Brexit

Efectele Brexit se resimt puternic! Bugetul grav afectat

Brexitul nu a însemnat doar retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. O serie de efecte, post Brexit, se simt puternic. 

Olanda este pregătită să plătească mai mult în următorul buget al UE, dar cifrele trebuie să ţină cont de gaura lăsată de Brexit, a declarat premierul olandez Mark Rutte, după ce şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de ţări ale blocului comunitar nu au reuşit să se pună de acord asupra cheltuielilor lor comune în 2021 în cadrul unui summit de două zile la Bruxelles, conform Reuters.

„Suntem dispuşi să plătim mai mult pentru că acceptăm că bugetul va creşte odată cu creşterea economică şi inflaţia”, le-a spus Rutte reporterilor, dar a subliniat că realitatea pierderii contribuţiilor Marii Britanii trebuie luată în considerare.

„Regatul Unit a plecat şi (…) acest lucru trebuie să se reflecte în noul buget”, a insistat Rutte.

El a spus că o propunere venită târziu vineri seara pentru depăşirea impasului a fost respinsă atât de statele net beneficiare, cât şi de cele care au dorit o plafonare a contribuţiilor naţionale pentru bugetul UE la 1% din venitul naţional brut.Olanda, alături de Danemarca, Austria şi Suedia face parte din grupul celor aşa-numiţi „the frugal four”, notează Agerpres.

Cei 27 nu au reuşit să ajungă vineri la un compromis cu privire la viitorul buget multianual al UE, după două zile de summit la Bruxelles, a anunţat vineri seara preşedintele Consiliului European, Charles Michel, citat de AFP.

Vezi și:

Predoiu aproape ‘călcat în picioare’ de către procurori

EXCLUSIV Audio. Atenție, Marcel Vela, avem dovada! Șef din Poliție prins pe înregistrare

EXCLUSIV Se încinge cazanul cu smoală în MAI! ‘Băieții Veseli’ ai lui Vela ar pregăti execuția unui șef din Poliție

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare