Comitetul Executiv Național al PSD a luat decizia de a-i retrage sprijinul politic și de a-l exclude din PSD pe Sorin Grindeanu. Această decizie este susținută foarte bine de anumite organizații PSD.
Așa cum era de așteptat, "întrunite în ședință comună, la convocarea președintei Gabriela Firea, conducerile organizațiilor București și Ilfov ale Partidului Social Democrat au adoptat rezoluții de susținere a deciziilor luate în cadrul Comitetului Executiv Național în 14 respectiv 15 iunie, de retragere a sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu și excludere a acestuia din partid, precum și de a se iniția o moțiune de cenzură la adresa Guvernului, urmare a refuzului prim-ministrului de a demisiona", a informat un comunicat transmis AGERPRES.
Vezi și Reacție de milioane! Ce a declarat tatăl premierului Sorin Grindeanu
Gabriela Firea a subliniat că hotărârile luate în cadrul CExN, "structura de conducere legitimă a partidului", sunt în deplin acord cu angajamentele asumate de PSD în urma votului primit la alegerile de anul trecut.
"Cei 3,2 milioane de români au votat PSD și programul de guvernare, nu pe Sorin Grindeanu! Avem datoria să punem în aplicare acest program și nu putem tolera abateri sau întârzieri. În ce privește problemele Bucureștiului, deloc simple și deloc puține, nu am putut nici măcar să stabilim o întâlnire cu prim-ministrul, pentru a ne ajuta să deblocăm relația cu ministerele de resort. Iar această situație nu este deloc una singulară! Această evaluare la 6 luni, de care se știa de la bun început, asumarea erorilor sau neajunsurilor și luarea măsurilor necesare sunt dovezi de responsabilitate din partea unui partid care ia guvernarea în serios. Prin urmare, va trebui să alcătuim cât mai repede posibil un nou guvern, care să asigure, prin măsurile pe care le va implementa, creșterea nivelului de trai al românilor', a adăugat primarul general al Capitalei.
Vezi și Cine este și ce avere are PARTIZANUL lui Grindeanu? Totul despre ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu
La rândul său, secretarul regional pentru București — Ilfov al PSD, Robert Negoiță, a punctat faptul că partidul trebuie să manifeste exigență față de actul de guvernare, atât la nivel național cât și local, și solidaritate în momentul în care se impune luarea unor decizii dureroase, dar absolut necesare.
"Avem un obiectiv clar asumat, prin programul de guvernare, și trebuie să ne asigurăm că toți colegii își canalizează eforturile în această direcție. Contextul politic nu este deloc simplu și orice greșeală sau slăbiciune a noastră va fi speculată de adversarii noștri", a spus Negoiță.
Luări de poziție similare au avut și președinții organizațiilor de sector din București, Daniel Tudorache (sector 1), Rodica Nassar (sector 2), Ioan Mihalcea (sector 3) Daniel Băluță (sector 4), Daniel Florea (sector 5) și Gabriel Mutu (sector 6), precum și parlamentarii de București și Ilfov.
Vezi și Detalii interesante! Ce se întâmplă, de fapt, cu Guvernul Grindeanu
Era de așteptat! Ce organizații PSD susțin excluderea lui Grindeanu din PSD
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

circa 1 oră în urmăEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



