Cine este și ce avere are PARTIZANUL lui Grindeanu? Totul despre ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 15-06-2017 20:47

Actualizat: 15-06-2017 20:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Toți miniștrii din Cabinetul Grindeanu și-au înaintat demisiile, cu excepția unuia singur, care a decis să rămână alături de premier, în confruntarea acestuia cu Liviu Dragnea, șeful Partidului Social Democrat.


Este vorba de Augustin Jianu, ministrul Comunicațiilor - un tânăr de numai 31 de ani, care a absolvit Liceul de Informatică „Ștefan Odobleja” din Craiova, în anul 2005, apoi Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității „Politehnica” din București, în 2011, obținând licența de inginer în automatică și informatică aplicată.


În ceea ce privește experiența profesională, el a fost: manager proiect la SC Medic Line SRL (apr. 2006-mai 2007), dezvoltator software bancar la SC Mysis International Financial Systems SRL (mai-sept. 2008), dezvoltator software la Universitatea "Politehnică" din București (nov. 2008-apr. 2011), consultant la SC Innovacion Y Desarrollo Local SL Madrid, sucursala București (oct.—nov. 2012), președinte al Asociației de Tineret pentru Dezvoltare Socială și Ecologie (2009—2015). A fost consilier al ministrului pentru Societatea Informațională (aug. 2012-mai 2014) și director general al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO, instituție publică, cu personalitate juridică, informa
stiripesurse.ro în luna ianuarie.

Ce avere are Jianu?


Potrivit declarației completate în luna februarie a acestui an, Augustin Jianu nu deține niciun imobil sau teren
. De asemenea, el nu are nici mașină, bunuri ale căror valoare să depășească suma de 5.000 de euro sau vreun cont bancar.

Actualul ministru al Comunicațiilor a contractat, însă, un credit în valoare de 14.996,02 euro, scadent în anul 2019.

În respectivul act, Jianu a declarat un venit anual de 24.456 de lei, în calitate de Director al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO. De asemenea, el a mai încasat, din drepturi de autor, 16.620 de lei.

În plus, soția sa a primit 35.000 de lei, având funcția de analist servicii clienți.

Vezi și Detalii interesante! Ce se întâmplă, de fapt, cu Guvernul Grindeanu

Planul din umbră al lui Iohannis. PSD - knock out!


Schimbări majore în Codul Muncii! Care va fi procedura de angajare


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri