S-a terminat petrecerea pentru mii de persoane care beneficiază de ajutor social. Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care mii de persoane ar putea rămâne fără ajutorul social. Proiectul a fost votat de 274 de parlamentari, 4 au fost împotrivă, iar 2 s-au abținut, potrivit Agerpres.
Conform actului de lege, cei care vor refuza un loc de muncă, nu vor mai primi ajutor social.
"Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social", apare în inițiativa legislativă.
În situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioada de 12 luni de la data deciziei de încetare a acestui drept, se mai arată în proiect.
De asemenea, în cazul în care familia sau persoana în cauză a obținut venituri și din alte surse, dar nu le-a declarat, se dispune încetarea dreptului la ajutor social.
Vezi și Dezastru fără precedent! Statul român ne lasă să bem apă cu E.coli! Ce mari producători îmbuteliază apă infestată
Toți românii sunt vizați: Ce se va întâmpla cu cardurile de sănătate
Este oficial! Ce se va întâmpla cu asistații sociali care refuză un loc de muncă
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

02 noiEconomie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează
Articole Similare

07:30Economie
Cea mai grea iarnă din ultimul deceniu, din punct de vedere al energiei. Provocarea reală se va vedea pe facturile românilor

07:00Economie
2026, anul cu cel mai mare Black Friday din istoria României. Mai bine de 250 de magazine s-au înscris

02 noiEconomie
La Doi Pași Extra, pariul Metro, se apropie de 90 de magazine. Cum funcționează rețeaua operată direct și ce rezultate financiare are

02 noiEconomie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

02 noiEconomie



