Zeci de lideri din Europa se reunesc în Republica Moldova pentru al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, în semn de solidaritate în fața agresiunii ruse.
Reuniunea celor 27 de state membre ale UE şi a altor 20 de ţări europene la un castel din inima ţinutului viticol moldovenesc va aborda o serie de chestiuni strategice şi va lansa o nouă misiune de parteneriat al UE în această ţară. Însă accentul va fi pus pe o demonstraţie simbolică de unitate, care are loc chiar la uşa Ucrainei. De altfel, nu este exclus ca însuşi preşedintele Volodimir Zelenski să-şi facă apariţia în mijlocul partenerilor europeni, o posibilitate încă neconfirmată din motive de securitate. Se ştie însă că Volodimir Zelenski se afla miercuri seară la Odesa, la doar 200 de kilometri depărtare.
„Dacă staţi la Moscova şi vedeţi 47 de ţări din imediata sau apropiata voastră vecinătate întâlnindu-se, fiind împreună, atunci acesta este un mesaj important”, a declarat, potrivit Reuters, un oficial UE înainte de summitul care are loc la 40 km sud-est de capitala Chişinău, la Castel Mimi.
O ţară de 2,5 milioane de locuitori, situată între Ucraina şi România, membră NATO, Moldova a primit mai mulţi refugiaţi ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă ţară, chiar în momentul în care preţurile la alimente şi energie creşteau vertiginos ca urmare a conflictului. Guvernul de la Chişinău a acuzat Moscova că încearcă să destabilizeze această ţară, majoritar românofonă, folosindu-se de influenţa sa asupra mişcării separatiste din Transnistria, majoritar rusofonă, menţionează Reuters.
În cadrul summitului – a doua reuniune a Comunităţii Politice Europene, creată la iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron – se vor discuta probleme diverse, de la securitatea cibernetică la migraţie şi securitate energetică. De asemenea, va fi o oportunitate de a discuta tensiunile de pe continent, de la Azerbaidjan şi Armenia la recentele confruntări din nordul Kosovo.
Programul Summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegaţiilor, şi grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel şi în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia şi conectivitatea. Preşedintele României, Klaus Iohannis, va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii plenare şi va participa la grupul de lucru privind securitatea, scrie news.ro