Alertă la o pensiune din România! Mai mulți copii au ajuns la spital. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au reacționat imediat și au luat o decizie o decizie radicală în această seară.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a fost solicitat, joi seara, să acorde asistenţă medicală unor copii cazaţi într-o pensiune la Bran, posibil cu toxiinfecţie alimentară, a informat Agerpres.
Ulterior, Bugetul.ro l-a contactat pe Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor din Brașov.
Comisarul-șef CRPC Brașov ne-a declarat că instituția sa a reacționat imediat și a oprit, temporar, activitatea pensiunii respective, după ce patru persoane - un adult și trei copii - au ajuns la spital.
„Echipa a ajuns acolo de ceva ore, de când s-a întâmplat. Discutăm de un grup de 32 de copii, care se află acolo. Șase persoane au avut probleme. Trei copii și un adult au ajuns la UPU (n.r. - unitatea de primiri urgențe). Comisarii vor continua cercetările acolo. Cel mai probabil, măsura pe care o vom aplica în seara aceasta este cea de oprire temporară a prestării serviciului și vom continua cu analize de laborator la probele pe care o să le luăm în seara asta.
Probabil că de la masa de prânz e problema. Ei sunt cazați acolo. Au doi însoțitori și sunt 32 de copii. În mod normal, ei sunt în tabără, dar nu le mai numesc așa, fiindcă ar trebui să respecte o anumită procedură.
Cu siguranță, operatorul economic va fi și amendat, dar procesul-verbal va fi încheiat în zilele următoare, când vom termina toate procedurile. Acum vom lua, însă, o măsură imediată, aceea de a opri activitatea operatorului”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Sorin Susanu.
Șeful de la Protecția Consumatorilor Brașov ne-a confirmat că este vorba despre Pensiunea Alisa din Bran.
„Da, este vorba despre Pensiunea Alisa din Bran”, ne-a precizat Sorin Susanu.
Vezi și EXCLUSIV! Răsturnare de situație în cazul șoferului cu numere anti-PSD! Ce nu i-au aplicat agenții de la Rutieră
EXCLUSIV! Alertă la o pensiune: mai mulți copii au ajuns la spital! Inspectorii ANPC au reacționat imediat! Decizie radicală luată în această seară
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



