EXCLUSIV Nu sunt dovezi în apărarea polițistului-bătăuș? Solicitarea ciudată făcută de anchetatori

Au trecut aproximativ trei săptămâni de la incidentul petrecut pe Șoseaua Pantelimon din Capitală, iar anchetatorii nu par să aibă nici acum dovezi în apărarea polițistului de la Secția 9, care l-a luat la pumni pe un tânăr care nu ripostează.

Deși în cazuri precum Rahova sau Săcele anchetele s-au derulat în timp-record, iar mai multe persoane au fost arestate preventiv, la București, într-un caz în care un om al legii lovește cu sălbăticie un tânăr care nu ripostează (n.m. – vezi video), lucrurile bat pasul pe loc.

Vezi și EXCLUSIV. Tânărul bătut de polițist: Mi-a dat una peste mână, să-mi cadă telefonul și a început să mă ia la pumni

Mai mult, deși sunt două camere de filmat amplasate la câțiva metri de locul unde a avut loc incidentul – una la o agenție Casa Pariurilor, cealaltă la o unitate BRD -, anchetatorii cer filmări de la unități comerciale din zonă, care nu au camere video care să bată înspre locul vizat.

Aceștia au solicitat filmărea din data de 7 aprilie reprezentanților „RomBeer”, un magazin unde se vinde bere artizanală, situat pe Pantelimon, la Nr. 111. 

Surpriză, însă! Unitatea comercială respectivă nu deține camere video care să fie orientate înspre locul cu pricina.  

Totuși, trebuie precizat că frizeria de lângă RomBeer are o cameră care ar putea să bată peste stradă, însă frizeria este închisă.

 

Locul unde s-a petrecut incidentul (cu galben)

Povestea incidentului

La începutul lunii aprilie, o filmare apărută în spațiul public revolta populația. Pe filmare se vede cum un polițist lovește un tânăr care nu ripostează.

În plus, el îl și întreabă pe omul care ar trebui să aplice legea: „De ce dai în mine?”.

Un alt polițist prezent la fața locului intervine, în cele din urmă, pentru a-și liniști colegul de patrulă.

Acesta, însă, cuprins de adrenalină, o ia la fugă după un alt tânăr, pe care îl prinde după câțiva metri.

Comunicat mincinos al sindicatului Europol

Sindicatul Europol a reacționat la scurtă vreme după apariția filmării în spațiul public, în apărarea colegului de la Secția 9.

Printre altele, sindicaliștii au afirmat că tinerii au cazier, numindu-i „cei doi smardoi, cu istoric delincvent”.

Realitatea din spatele imaginilor „scandaloase” care au devenit virale

Azi noapte, o patrulă de ordine publică oprește 2 persoane pentru a verifica motivul prezenței lor pe stradă. Bărbații, aflați în stare de ebrietate încep să îi înjure pe polițiști, le spun cum „fac ceva pe ordonanțele militare” și îi trimit pe polițiști…la origini.

Sunt somați să înceteze și să se legitimeze, aceștia refuză. Unul dintre ei fuge, iar celălalt îl scuipă pe polițist în față și încearcă să îl lovească rupându-i epoleții.

Colegul nostru încearcă să îl imobilizeze pe bărbat și îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței pentru a-l destabiliza cu scopul imobilizării. Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie recepție.

Era bine dacă video-ul era prezentat în integralitate, nu doar de la momentul în care cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie si strigă după ajutor, după ce în prealabil, băuți fiind, înjurau și mictionau pe Politie, polițiști și pe lege…

P.S. Ambele persoane au fost sanctionate pentru refuz de legitimare și nerespectarea restricțiilor de circulatie. Bărbatul care a scuipat polițistul nu se află în evidențele DSP și nu s-au impus măsuri de izolare”, a comunicat Europol, la acea vreme.

Vezi și SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier

La acea vreme, BUGETUL.RO a dezvăluit, în exclusivitate, că tinerii implicați în incident nu au cazier.

De altfel, informațiile noastre au fost confirmate, ulterior, atât de cei doi, cât și de Dumitru Coarnă, șeful SNPPC.

Poliția Capitalei a anunțat că s-au dispus verificări împotriva polițistului de la Secția 9 că tinerii au fost amendați cu câte 10.200 de lei

Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă facem cunoscut faptul în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbați au fost opriți de către un echipaj al Secției 9 Poliție, în vederea legitimării și verificării documentelor prevazute de Ordonanțele Militare.

Bărbați au refuzat legitimarea și au fost conduși la subunitatea de poliție, unde au fost sancționați contravențional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr 61/1991, precum și cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu dețineau documentele prevazute de Ordonanțele Militare.

Cu privire la modul în care a acționat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale.”, a informat Poliția Capitalei.

Polițistul a făcut plângere penală împotriva tânărului pe care l-a bătut

Tânărul bătut pe șoseaua Pantelimon a declarat, pentru Bugetul.ro, că îl va acționa în instanță pe polițistul care l-a bătut. Ulterior, surse au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că agentul de la Secția 9 va face plângere, la rândul său, împotriva tânărului pe care l-a bătut, pentru ultraj. Informația ne-a fost confirmată și de președintele SNPPC, Dumitru Coarnă.

„Mie polițistul mi-a spus că l-a scuipat, l-a înjurat și i-a rupt epoleții. I-a pus mâna în gât, i-a rupt un epolet și l-a scuipat. Ei or să spună că nu. E logic.

A făcut plângere penală pentru ultraj. Am vorbit cu el și mi-a confirmat că a depus plângere penală pentru ultraj. Vă confirm”, a afirmat Dumitru Coarnă, pentru Bugetul.ro.

L-am întrebat pe Dumitru Coarnă cum poate demonstra polițistul că a fost scuipat, iar aceste ne-a răspuns: „Sunt martori, sunt probe. Asta e problema Parchetului și a instanței de judecată. El a formulat plângere penală”.

Ce susține polițistul de la Secția 9

Polițistul din Capitală își motivează ieșirea ca fiind un răspuns la faptul că tânărul pe care l-a bătut l-ar fi scuipat și i-ar fi rupt epoleții.

Pe de altă parte, după cum a dezvăluit pentru Bugetul.ro, tânărul bătut, care a dorit să râmână sub protecția anonimatului, susține că polițistul a reacționat așa fiindcă a încercat să-l filmeze.

Eram separați, nu eram cu băiatul ăla. Eu mă duceam la Marius (n.r. – un supermarket din zona Pantelimon) să iau ceva și să vin acasă. Aveam declarația la mine, cu buletinul. Le-am arătat declarația și buletinul.

Și-mi zice: ‘Domne, n-ai data și o să primești amendă’. Și-i zic: „îmi dați amendă pentru chestia asta, că n-am data?’. Și-mi zice: ‘Da, pentru că e stare de urgență’.

Apoi a venit și celălalt băiat și l-a oprit și pe el. Și zice că-i dă 20 de milioane (n.r. – 2.000 de RON) amendă și lui. Și-am scos telefonul și am început să filmez. Mi-a zis ‘Stai așa, că o să vezi tu imediat’. A coborât din mașină, mi-a dat una peste mână să-mi cadă telefonul – nu mi-a căzut – și a început să mă ia la pumni. Pe urmă s-a băgat celălalt polițist.

I-a zis: ‘Băi, lasă-l în pace, că iese lumea de la geam și te filmează’.

Apoi s-a dus după băiatul celălalt. Pe urmă mi-a șters filmarea din telefon”, a povestit, pentru Bugetul.ro, tânărul care nu a vrut să-și facă public numele. Citește continuarea AICI!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare