politist bataus

EXCLUSIV. Tânărul bătut de polițist: Mi-a dat una peste mână, să-mi cadă telefonul și a început să mă ia la pumni

Tânărul bătut de un polițist de la Secția 9, în Capitală, marți, a povestit, pentru reporterul Bugetul.ro, varianta sa despre cum s-au întâmplat lucrurile în acea seară.

Acesta susține că a fost bătut de polițist doar pentru că a încercat să-l filmeze pe omul legii. Mai mult, el spune că polițistul de la Secția 9 l-a amendat pentru că nu avea data pe declarația pe propria răspundere, pe care o întocmise pentru a părăsi domniciliul.

Tânărul din Capitală susține că polițistul s-a enervat atunci când el a scos telefonul să-l filmeze și că omul legii i-ar fi dat una peste mână, pentru a-i cădea telefonul din mână, înainte de a-l lua la pumni. 

Vezi și SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier

Eram separați, nu eram cu băiatul ăla. Eu mă duceam la Marius (n.r. – un supermarket din zona Pantelimon) să iau ceva și să vin acasă. Aveam declarația la mine, cu buletinul. Le-am arătat declarația și buletinul.

Și-mi zice: ‘Domne, n-ai data și o să primești amendă’. Și-i zic: „îmi dați amendă pentru chestia asta, că n-am data?’. Și-mi zice: ‘Da, pentru că e stare de urgență’.

Apoi a venit și celălalt băiat și l-a oprit și pe el. Și zice că-i dă 20 de milioane (n.r. – 2.000 de RON) amendă și lui. Și-am scos telefonul și am început să filmez. Mi-a zis ‘Stai așa, că o să vezi tu imediat’. A coborât din mașină, mi-a dat una peste mână să-mi cadă telefonul – nu mi-a căzut – și a început să mă ia la pumni. Pe urmă s-a băgat celălalt polițist.

I-a zis: ‘Băi, lasă-l în pace, că iese lumea de la geam și te filmează’.

Apoi s-a dus după băiatul celălalt. Pe urmă mi-a șters filmarea din telefon”, a povestit, pentru Bugetul.ro, tânărul care nu a vrut să-și facă public numele.

„Nu l-am scuipat, nu i-am vorbit urăt, doar am scos telefonul să-l filmez”

Nu l-am scuipat, nu i-am vorbit urât, doar am scos telefonul să-l filmez. Când am ajuns la secție, i-am spus să-mi aducă telefonul, că telefonul meu era la el. Acolo (n.r. – la Secția 9 Poliție), celălalt, cel bătrân, a început să vorbească cu mine, că de ce am scos telefonul. Și i-am spus dacă i se pare normală atitudinea colegului dumnealui. Apoi mi-a zis că ‘n-a fost bine’.

A venit băiatul celălalt, tânăr (n.r. – cel care l-a bătut) și m-a dat afară și mi-a zis du-te acasă. L-am întrebat cum mă duc acasă. Mi-a răspuns că pe jos. Apoi i-am zis: Dacă mă prind ceilalți polițiști, ce se întâmplă? Mi-a răspuns: ‘Primești amendă’”,

Dezvăluirile făcute de Bugetul.ro vin în contextul în care un om al legii a aplicat legea cu pumnul pe Șoseaua Pantelimon, din București, marți seara. După cum se poate vedea pe filmare, polițistul de la Secția 9 îi dă mai mulți pumni tânărului care nu ripostează.

Poliția Capitalei a anunțat că s-au dispus verificări împotriva polițistului-bătăuș

Poliția Capitalei a precizat că cei doi tineri au fost amendați cu câte 10.200 de lei și că asupra polițistului-bătuși au fost dispuse cercetări interne.

Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă facem cunoscut faptul în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbați au fost opriți de către un echipaj al Secției 9 Poliție, în vederea legitimării și verificării documentelor prevazute de Ordonanțele Militare.

Bărbați au refuzat legitimarea și au fost conduși la subunitatea de poliție, unde au fost sancționați contravențional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr 61/1991, precum și cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu dețineau documentele prevazute de Ordonanțele Militare.

Cu privire la modul în care a acțiunat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale.”, a informat Poliția Capitalei, miercuri seara.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare