sursa foto:  Poliția Română

EXCLUSIV Poliția, în acțiune! Măsuri luate de Ministerul de Interne, pe fondul invaziei Federației Ruse în Ucraina!

În contextul invaziei Federației Ruse în Ucraina, surse ale Bugetul.ro din Ministerul de Interne ne-au dezvăluit că Poliția Română a luat, în această perioadă, mai multe măsuri în privința imigranților care vin în România dinspre Ucraina.

Concret, am vrut să aflăm cât de protejați sunt cetățenii români de o posibilă intrare în țară, odată cu valul de imigranți ucraineni, a unor grupări de crimă organizată din Ucraina sau a unor spioni ruși.

Sursele noastre ne-au precizat că se fac vericări continue, că s-au luat măsuri atât pe linie contrainformativă, cât și pe alte paliere, astfel că cetățenii români pot să stea liniștiți.

„Vă dați seama că facem verificări, sunt vericați de mai multe ori cetățenii care intră în România! Nu am luat doar măsuri pe linie informativă, au fost mai multe măsuri”, au explicat, pentru Bugetul.ro, surse din Ministerul de Interne.

Poliția de Frontieră: 976.951 cetăţeni ucraineni au intra în România, de la începutul războiului

În data de 19.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.130 de persoane, dintre care 8.808 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 1,3% faţă de ziua precedentă), informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.446 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 861 cetăţeni ucraineni (scădere cu 11,3 %).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 19.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 976.951 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.011.480 ucraineni.

Eugen DINU

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare