bucuresti

Expert în imobiliare: ‘Din păcate, suntem într-o situație în care prețurile cresc de la o zi la alta. Dezvoltatorii, blocurile noi, în general, au devenit aproape inaccesibile pentru cei la început de drum’

Alex Printz, expert în imobiliare, a precizat că ”există cerere, dar din păcate oferta este puțin cam scumpă în momentul de față. Trendul chiriilor este la fel ca trendul creșterii prețului la materialele de construcții și la metrul pătrat în blocuri noi, respectiv în creștere”.

 

Din păcate, suntem într-o situație în care prețurile cresc de la o zi la alta, adică nu mai e predictibilitate nici măcar pentru dezvoltatori. Cerere există, dar cererea nu se mai poate alinia cu oferta. Dezvoltatorii, blocurile noi, în general, au devenit aproape inaccesibile pentru cei la început de drum. De multe ori, cei care sunt în situația de a alege un imobil nou încep să își gândească opțiunile dacă pot să cumpere un imobil mai vechi, dar din păcate și acestea au început să oglindească creșterile de preț care se înregistrează la blocurile noi. Există cerere, dar din păcate oferta este puțin cam scumpă în momentul de față”, spune Printz.

Întrebat despre varianta de a achiziționa o locuință într-un bloc mai vechi, el a explicat:

Pot să vă spun, cel puțin la nivel de București, că cererea pentru apartamente în blocuri vechi – care sunt încă poziționate undeva în jurul prețurilor de 1.700, 1.800, 1.900 de euro pe metru pătrat, deci chiar și acestea au crescut – a crescut, dar vorbim doar de apartamentele până în 1980. Cele dinainte de 1980 sunt percepute ca fiind problematice de către clienții cumpărători. Din păcate, pentru aceștia, cel puțin cei la început de drum, vorbim despre cei care își iau probabil un credit Noua Casă, e cam singurul segment în care mai pot accesa apartamente la prețuri de sub 2.000 de euro metrul pătrat”.

Totodată, întrebat dacă închirierea rămâne o variantă pentru cei care nu își permit să cumpere o locuință, Alex Printz a adăugat: „Trendul chiriilor este la fel ca trendul creșterii prețului la materialele de construcții și la metrul pătrat în blocuri noi, respectiv în creștere. Chiriile au crescut de la un timid 10% la începutul anului până aproape de 28%-30% în perioada asta și chiar se observă un trend al dezvoltatorilor de a construi special pentru închiriere. Așadar, da, cred că foarte mulți din cei la început de drum vor fi puși în situația de a-și amâna decizia de achiziție și probabil să se mute într-o chirie.”, conform b1tv.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare