sursa foto:  gov.ro

Florin Cîțu, anunț de ultimă oră: ‘Nu dorim să intervenim în nici un fel în desfășurarea tradițională a sărbătorilor religioase’

Prim-ministrul Florin Cîțu a transmis reprezentanților cultelor religioase din România că Guvernul nu intervine în desfășurarea sărbătorilor religioase și nu are în vedere măsuri suplimentare față de cele existente.

„Am avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale şi a altor momente religioase importante din perioada următoare. Am punctat faptul că la nivelul Guvernului nu dorim să intervenim în nici un fel în desfăşurarea tradiţională a sărbătorilor religioase şi nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare faţă de cele existente.
Aşa cum am stabilit în Guvern în urma consultărilor cu reprezentanţii cultelor religioase, va fi permisă circulaţia persoanelor în noaptea de Înviere, respectiv 1 mai-2 mai 2021, precum şi în noaptea de 8 mai – 9 mai 2021 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan), pentru participarea credincioşilor la slujbele religioase. Acestea vor putea fi organizate atât în interiorul, în exteriorul lăcaşelor de cult, sau simultan, în condiţiile sanitare cunoscute pentru protejarea sănătăţii oamenilor”, a scris Florin Cîţu miercuri pe Facebook.

Prim-ministrul a mai spus că reprezentanţii cultelor religioase au fost de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii, asigurarea condiţiilor de dezinfectare sunt soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în siguranţă sanitară.

„Apreciez disponibilitatea tuturor cultelor prezente la această întâlnire de a sprijini eforturile autorităţilor în combaterea răspândirii noului coronavirus şi le mulţumesc. Ne preocupă pe toţi sănătatea oamenilor şi vrem să ne asigurăm că măsurile în vigoare sunt înţelese şi respectate. Am fost cu toţii de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii şi asigurarea condiţiilor de dezinfectare, dacă sunt respectate, reprezintă soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în deplină siguranţă din punct de vedere sanitar.
Doar dacă respectăm aceste reguli şi, în paralel, ne vom vaccina în număr cât mai mare, vom reuşi să depăşim mai repede această perioadă dificilă şi să revenim la o viaţă normală. Succesul campaniei de vaccinare nu este un moft sau o ambiţie a cuiva, este esenţială pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor”, a completat Cîţu, informează news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare