sursa foto:  Inquam-Photos_George-Calin

Florin Cîțu arată de ce ar trebui să fie îngrijorat cu adevărat Guvernul Ciucă: ‘Nu vreau să ajungem, în două, trei luni de zile, la mâna Instituțiilor internaționale, să ne finanțeze’

Președintele Senatului, liderul PNL Florin Cțu a precizat că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă pe piața financiară, cu dobânzile, el arătând că, dacă anul trecut a reușit să avem două agenții de rating care au crescut perspectiva la pozitiv, nu știe dacă mai putem și anul acesta. ”

Întrebat dacă sunt tensiuni în coaliţie, preşedintele PNL a răspuns: ”Nu, nu! V-am spus îngrijorările mele despre ce se întâmplă despre piaţa financiară, cu dobânzile. Dacă mă uit la costul pe care îl plătim la dobânzi în fiecare lună, mai mare, am fi avut bani acolo şi pentru compensările facturilor şi pentru măriri de salarii şi pentru dublarea alocaţiilor. Acolo este o problemă, pentru că anul trecut ne împrumutam la 2 şi ceva, acum la 5”.

Liderul liberal a precizat că este îngrijorat şi că a avut câteva discuţii cu Instituţii internaţionale.

Sunt îngrijorat de perspectiva negativă care rămâne. Anul trecut am reuşit să avem două Agenţii de Rating care au crescut perspectiva la pozitiv, nu ştiu dacă mai putem şi anul acesta, vom vedea ce se va întâmpla. Sunt îngrijorat pentru că eu nu vreau să ajungem, în două, trei luni de zile, la mâna Instituţiilor internaţionale, să ne finanţeze. Atunci, acesta ar fi un regres puternic pentru România. Vă daţi seama, dobânzi mai mari înseamnă şi rate mai mari pentru oameni la bancă, deci aceasta este îngrijorarea în acest moment”, a spus Florin Cîţu, conform news.ro.

Vezi și:

Liderul PNL, Florin Cîțu, reacționează la nemulțumirile celor de la PSD pe tema OUG-ului: ‘Dacă ei cred că noi suntem partizanii, pot să stea în Opoziție din nou’

Economistul Florin Cîțu e cu ‘ochii’ pe Ministerul Finanțelor: ‘Anul acesta nu cred că a existat un împrumut care să fie sub 5%. Lucrurile merg într-o direcție și nu văd exact cum vor fi stopate’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare