sursa foto:  INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Florin Cîțu va fi de neoprit la șefia PNL! Rareș Bogdan: ‘Va fi încărcat cu puterea unui președinte de partid de talia PNL cei de la USR PLUS vor trebui să-și schimbe poziționarea față de domnia sa și față de noi’

Europarlamentarul Rareş Bogdan a comentat scandalul din coaliţie şi modul în care se va desfășura Congresul PNL din 25 septembrie 2021 respectiv care este strategia PNL post congres pentru a reconstrui coaliţia de guvernare.

Întrebat dacă USR PLUS vor fi exclus de la guvernare europarlamentarul Rareş Bogdan a precizat că „prima opțiune pentru PNL rămâne o coaliție cu cei din dreapta politică, cei din URS PLUS dacă sunt din dreapta politică”.

„Eu cred că imediat ce Florin Cîţu se va primi votul a peste două treimi din voturile delegațiilor la Congres și va fi încărcat cu puterea unui președinte de partid de talia Partidului Național Liberal cei de la USR PLUS vor trebui să-şi schimbe poziționarea față de domnia sa și față de noi”, a spus europarlamentarul Rareş Bogdan care a subliniat că PNL nu va renunța la Florin Cîţu.

„Florin Cîţu este cea mai bună opțiune pentru PNL”

„Omul ăsta pentru ceea ce urmează să se întâmple în următorii trei ani în România pentru Partidul Național Liberal este cea mai bună opțiune din multiple motive.

Florin Cîţu pe lângă electoratul tradițional liberal, care este un electorat conservator este un electorat foarte achiesat pe valorile creștine, pe valorile familiei, pe valorile tradiționale pe istorie, reușește să aducă electorat și din zona USR PLUS pe care alți lideri PNL îi aduc cu greu.

Deci el reușește să facă un melanj și sunt absolut convins că acești 20% pe care îi avem acum pot să meargă spre 30%+ în cazul în care vom reuși să venim cu o guvernare performantă şi avem toate premizele pentru asta.

Până la urmă totul este aritmetică. Noi avem 134 de deputați şi senatori, cei de UDMR mai au 30, care ni se alătură.

„Pentru majoritatea parlamentară nu luăm voturi de la AUR”

Mai sunt 16 la minorități conduși de domnul Pambuccian ca lider al minorităților naționale și mai avem nevoie undeva la 40-50 de deputați și senatori pentru a asigura acea majoritate de 234 de voturi minim pentru a trece legi, pentru a trece un Guvern.

Aceste 45 de 50 de voturi pot veni doar de la trei formațiuni politice dar pe una o excludem din start pentru că mergem după modelul german, adică a partidelor democratice germane și nu facem alianță cu AFD, adică cu AUR. Deci nu luăm voturi de la AUR.

Adversarii noștri rămân cei din PSD. Ei vor fi adversarii noștri peste trei ani de zile, cu ei ne vom bate, ei sunt adversarii noștri de 30 de ani, firești. Noi vrem să guvernam în continuare să găsim acei oameni responsabili care să înțeleagă că au făcut o greșeală care li s-a întors împotrivă, inclusiv domnului Barna”, a mai spus europarlamentarul Rareş Bogdan, conform antena3.ro

Citește și:

Rareș Bogdan rupe tăcerea despre publicarea dosarelor lui Florin Cîțu din SUA: ‘O spun cu durere și o spun cu mâhnire și știu că se uită foarte mulți colegi de-ai mei’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare