Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), a vorbit într-o conferință de presă, despre rectificarea buetară și a precizat că începe să se îngrijoreze din anumite puncte de vedere. Potrivit oficialului CNIPMMR, dacă această rectificare, care de obicei se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există în acest moment bani pentru plata proiectelor.
"Încep să mă îngrijorez pentru că nu s-a făcut rectificare bugetară, iar programul Start-Up Nation este în continuare pe credite de angajament. Am acceptat acest lucru la începutul anului, când am creat programul, pentru că nu era logic și normal să încarci bugetul de stat cu credite bugetare, să blochezi o sumă de aproape 2 miliarde de lei pe care nu îi foloseai decât în a doua jumătate a anului", a spus Jianu, potrivit Agerpres.
Vezi și Probleme mari pentru Rareș Bogdan! Cine îi cere 40.000 de euro și de ce
"Ministerul (pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat — n. r.) ar trebui să spună zilnic și asumat câte proiecte sunt evaluate în acest moment, pentru că apar tot felul de cifre, unii întreprinzători îmi spun că nici măcar nu au primit un semn în acest sens. De asemenea, ar trebui să existe pași asumați din partea Guvernului în ceea ce privește plățile, pentru că s-au semnat niște contracte, iar semnarea nu știm dacă a continuat, nu avem un număr de contracte semnate în fiecare zi, nu am văzut proiecte demarate", a continuat Jianu.
El a mai spus că o rectificare bugetară ar putea să aibă loc abia în luna octombrie.
Vezi și Simona Halep face o mutare bombă! Cine va fi noul ei antrenor și cu cât va fi plătit de campioană
"Suntem deja la începutul lunii septembrie și am înțeles din surse neoficiale că rectificarea ar urma să fie undeva în octombrie, nu s-a făcut una în august pentru că probabil ar fi trebuit să fie negativă. Noi nu credem că în octombrie rectificarea va fi pozitivă, pentru că, pe măsură ce timpul trece, de fapt se afundă într-un deficit din ce în ce mai mare, s-au crescut salariile și pensiile, investițiile sunt la un minim istoric", a susținut Jianu.
Rezultatele finale ale programului din acest an Start-Up Nation arată că au fost depuse 19.026 planuri validate, din care 8.600 ar intra la finanțare. Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.
Vezi și EXCLUSIV! Absolut halucinant: ce afacere ar avea Erbașu cu Biserica Ortodoxă
Florin Jianu face previziuni sumbre: ''În acest moment Guvernul nu are bani pentru...''
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii

31-10-2026 11:30Politica
Luca Niculescu începe să concedieze oamenii lui Bolojan. 50 de prefecți și subprefecți pleacă acasă

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

24 minute în urmăEconomie
9,6 miliarde de lei ne-ar costa creșterea pensiilor. Impact bugetar semnificativ pentru mărirea dorită în 2027

circa 1 oră în urmăEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 22:30Economie



