Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, susține că prin promulgarea legii prin care se reorganizează Secția specială de anchetare a magistraților, s-a dat semnul renunţării la reforma justiţiei, la lupta anticorupţie şi la apărarea independenţei magistraţilor.
"Acesta este semnul renunțării la reforma justiției, la lupta anticorupție și la apărarea independenței magistraților.
Președintele Iohannis avea posibilitatea legală să întoarcă legea în Parlament pentru reexaminare. I-am cerut oficial, printr-o scrisoare pe care i-am adresat-o, să trimită legea în parlament, dar nu a vrut. Asta în ciuda faptului că știa despre opinia preliminară a Comisiei de la Veneția care critica în termeni duri proiectul lui Cătălin Predoiu.
Faptul că președintele Iohannis nu a așteptat câteva zile, până când Comisia de la Veneția va emite în mod oficial avizul pe proiectul lui Cătălin Predoiu, arată o ruptură profundă între angajamentele asumate de România și voința politică la cel mai înalt nivel.
Klaus Iohannis a ales astăzi să se mute cu toate bagajele în tabăra antireformiștilor din justiție.
Věra Jourová, vicepreședintă a Comisiei Europene, a anunțat că i-a transmis ministrului Cătălin Predoiu îngrijorările Comisiei față de proiectul de reorganizare a Secției speciale pentru anchetarea magistraților. Mai mult, Věra Jourová, va face ceea ce Cătălin Predoiu nu a făcut: va urmări îndeaproape discuțiile cu Comisia de la Veneția.
Câte semnale ar mai fi trebuit să primească ministrul Predoiu și președintele Iohannis ca să înțeleagă faptul că angajamentele trebuie respectate, că nu poți păcăli Comisia Europeană?
Tocmai acum, când statul de drept este în pericol, când democrațiile sunt în pericol, Klaus Iohannis decide că independența magistraților nu este așa de importantă și validează noua rețea de control și intimidare a justiției", a transmis Stelian Ion pe facebook
Fostul ministru al justiţiei, Stelian Ion, atac la Iohannis: Acesta este semnul renunțării la lupta anticorupție
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



