vladimir putin boris johnson

Fostul premier britanic Boris Johnson, amenințat de liderul de la Kremlin: ‘Nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura un minut’

Fostul premier britanic Boris Johnson povesteşte într-un documentar BBC că preşedintele rus Vladimir Putin l-a „ameninţat cumva” înainte de invadarea Ucrainei, spunând:”Cu o rachetă ar dura un minut”, informează luni AFP.

În acest documentar în trei părţi, al cărui prim episod este difuzat luni seară pe BBC Two, fostul şef al guvernului britanic povesteşte convorbirea telefonică „foarte lungă” şi „extraordinară” cu preşedintele rus după vizita sa la Kiev, la începutul lunii februarie.

La acel moment, Vladimir Putin continua să susţină că nu are nicio intenţie să invadeze Ucraina, în pofida afluxului masiv de soldaţi ruşi în regiunile de graniţă.

Boris Johnson povesteşte că l-a avertizat pe preşedintele rus în legătură cu sancţiunile dure pe care le-ar adopta occidentalii dacă liderul de la Kremlin s-ar angaja pe calea războiului.

„El a spus: ‘Boris, spui că Ucraina nu va intra în NATO în curând. (..) Ce vrei să spui prin „nu curând?'”, povesteşte Boris Johnson.

„Ei bine, ea nu va intra în NATO în viitorul apropiat, ştiţi foarte bine asta”, a răspuns fostul lider britanic, un susţinător al ucrainenilor.

„La un moment dat, m-a ameninţat cumva şi a spus:’Boris, nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura un minut sau ceva de genul acesta”, a continuat Boris Johnson.

„Din tonul foarte relaxat adoptat şi detaşarea pe care părea să o aibă, cred se juca cu încercările mele de a-l face să negocieze”, a adăugat fostul lider britanic, care a părăsit Downing Street la începutul lunii septembrie, după o serie de scandaluri.

În acelaşi documentar, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski povesteşte cum s-a înfuriat pe atitudinea occidentalilor de atunci:”Dacă ştiţi că mâine Rusia va invada Ucraina, de ce nu îmi daţi astăzi suficient pentru a-l opri? Dacă nu puteţi, atunci opriţi-l voi”, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare