14560078 1203345356355606 3828721816078271002 o

sursa foto:  Facebook

Fuga unui om, șansa unui copil la educație

La prima vedere, titlul ales pentru acest editorial poate părea o contradicție. Teoretic, dacă un om fuge, cum poate el, prin goana sa, să îi ofere vreunui copil o șansă la educație (n.a. – exceptând atleții)? Ei bine, poate.

Anul acesta am participat pentru prima dată la Cursa Populară din cadrul Maratonului Bucureștiului. Aceasta a fost și prima mea acțiune ca voluntar în cadrul organizației Salvați Copiii. Prin participarea la celebrul maraton, Salvați Copiii a încercat, împreună cu voluntarii săi, să strângă 45.000 de lei, adică 10.000 de euro.

Vezi și Premoniția soacrei președintelui Iohannis s-a ADEVERIT!

Banii ar urma să fie folosiți pentru finanţarea programelor educaţionale pentru copii defavorizați, derulate de către Salvaţi Copiii: grădiniţele estivale, A doua şansă şi Şcoală după Şcoală.

Dar să revin la maratonul de duminică. Deși răcoroasă, dimineața zilei de 9 octombrie a fost luminată de un soare puternic. Am ajuns la Piața Constituției cu puțin înainte de startul cursei care s-a desfășurat pe o distanță de 3,6 kilometri. Cu ajutorul celor de la „ghișeul” de informații, am reușit să depistez cortul ocupat de Salvați Copiii și să îmbrac tricoul în care urma să alerg.

Vezi și Video/Acuzații fără precedent la Vocea României! Vocile concurenților sunt editate!

În nici două minute, Cursa Populară a început. Simultan cu cea a Adolescenților. De fapt, acest amănunt mi-a cam displăcut, fiindcă mi s-a părut foarte aglomerat traseul, cel puțin în primii 100 de metri parcurși. Să nu mai zic că erau persoane care alergau în blugi și altele care se comportau de parcă se aflau la promenadă, încurcând astfel alergătorii.

Dar având în vedere că această cursă a fost necompetitivă, nu le putea nimeni imputa ceva. Ca atare, nici eu nu am făcut-o. Per total, alergarea a fost una reușită și o voi repeta, cu siguranță, și la anul, mai ales că a fost în scop nobil. Echipa Salvați Copiii este una extrem de tânără și primitoare. Din nefericire, conform ultimelor informații primite, până în acest moment nu s-au strâns decât 17.711 lei, aproximativ 4.000 de euro, astfel că dacă dorești să ajuți o poți face pe pagina de strângere de fonduri.

Sper că te-am convins că fuga unui om poate fi șansa unui copil la educație. Cine știe? Poate mâine vei alerga chiar tu.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare