Gabriela Firea, președinte PSD București, solicită creșterea salariului minim pe economie, în contextul exploziei prețurilor.
Potrivit Gabrielei Firea, salariul minim pe economie ar trebui să crească de la 2.300 la 2.500 de lei.
„Salariul minim TREBUIE så tinā pasul cu scumpirile în lant si sā creascā de la 2 300 la 2 500 lei! În contextul scăderii abrupte a puterii de cumpărare a populației, ca urmare a exploziei prețurilor la toate produsele și serviciile, dar în special la utilități, este absolut necesară creșterea imediată a salariului minim brut pe economie cu un procent de 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajații care au persoane în întreținere.
Partidul Social Democrat susține creșterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei, concomitent cu ridicarea plafoanelor de deduceri personale, așa cum am prezentat în proiectul de lege privind stimularea natalității și sprijinirea familiilor cu copii.
Astfel, după inițierea Comisiei de anchetă privind creșterile exorbitante de prețuri la energie și gaze, Partidul Social Democrat initiazā un proiect de lege privind susținerea IMM-urilor pentru compensarea pierderilor de venit generate de creșterea prețurilor la utilități astfel încât sumele rezultate din valorificarea ofertei să poată fi redistribuite echitabil și către salariați, iar creșterea salariului minim să nu reprezinte o presiune suplimentară pe costurile companiilor.”, spune Firea.
Vezi și EXCLUSIV George Simion, despre o posibilă moțiune de cenzură depusă de PSD: ‘Votăm orice moțiune’
Gabriela Firea solicită majorarea salariului minim: Trebuie să țină pasul cu sumpirile în lanț și să crească la 2.500 de lei
Trending

14 noiEconomie
Pensionarea anticipată are condiții mai stricte. Câți bani pierd cei care aleg această variantă

14 noiSocial
Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

14 noiSocial
Numele de copii pe care nu ai voie să le folosești, sub nicio formă. Sunt interzise în România

14 noiSocial
Camere video ascunse. Cum le poți detecta direct cu telefonul

14 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 16-22 noiembrie. Top zodii care vor avea mare noroc la bani

14 noiSocial
Sporul de la STB numit «stupid» de administratorul judiciar a fost eliminat. Compania face sute de concedieri

14 noiPolitica
La ce folosește comisia pe care Marcel Ciolacu a secretizat-o. Ilie Bolojan a desecretizat-o

14 noiEconomie
Șefi de top din România. Ei sunt cei mai admirați CEO, la ce companii lucrează

14 noiEconomie
Grupul care controlează peste jumătate din piața untului din România. Cât a ajuns să coste un kilogram, după toate valurile de scumpiri

14 noiEconomie
România ar putea intra în recesiune chiar de anul acesta. Care ar fi impactul asupra buzunarelor cetățenilor
Articole Similare

14 noiEconomie
Speranță pentru economia românească. Datele din T3 arată o ușoară creștere

14 noiEconomie
Puterea de cumpărare a salariului mediu net, în scădere. A 15-a lună consecutivă sub nivelul de acum un an

14 noiEconomie
Grupul care controlează peste jumătate din piața untului din România. Cât a ajuns să coste un kilogram, după toate valurile de scumpiri

14 noiEconomie
Cât a ajuns gramul de argint. Cererea mondială este estimată să scadă cu 5% anul acesta

14 noiEconomie



