Ministrul german al finanţelor, Christian Lindner, a susținut luni că Germania nu se poate lipsi de livrările de gaze ruseşti deoarece sancțiunile din acest sector fac mai mult rău Uniunii Europene decât Rusiei, scrie agerpres.ro
''Trebuie să avem în vedere sancţiuni dure, dar pe termen scurt livrările de gaze ruseşti nu sunt substituibile'', iar întreruperea lor ''ne va dăuna mai mult nouă decât Rusiei'', a spus ministrul german înaintea unei reuniuni cu omologii săi din statele UE, la Luxemburg.
Ministrul austriac al finanţelor, Magnus Brunner, a precizat la rândul său că ''Austria nu este favorabilă sancţiunilor asupra gazului''. ''Suntem foarte dependenţi de gazul rusesc în Austria. Sancţiunile nu trebuie să ne afecteze mai mult pe noi decât pe Rusia'', a explicat oficialul austriac.
Unii politicieni europeni şi statele baltice cer un embargou asupra importurilor ruseşti de gaze naturale pentru înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei şi acuzaţiile privind crime comise în rândul civililor în oraşul Bucea.
Pe de altă parte, Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii, scrie agerpres.ro
Germania 'tremură': Întreruperea livrărilor de gaze ruseşti ne va dăuna mai mult nouă decât Rusiei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

circa 1 oră în urmăSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



