sursa foto:  noticias.plu7.com

Giorgia Meloni scrie istorie! Deciziile premierului italian ar putea fi luate drept exemplu și de Guvernul de la București

Giorgia Meloni scrie istorie în Peninsulă. Guvernul Meloni a adoptat o serie de măsuri care vor reduce, printre altele, povara fiscală ce apasă pe umerii salariaților din Italia.

Astfel, luni, Executivul italian a adoptat un set de măsuri care, printre altele, va reduce, deşi temporar, presiunea fiscală asupra lucrătorilor cu venituri anuale de până la 35.000 de euro, până la sfârşitul anului. Măsura a fost lansată simbolic de Ziua internaţională a muncii, relatează EFE, AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Mă simt mândră că guvernul a decis să sărbătorească 1 Mai cu fapte şi nu cu vorbe şi cred că datorăm o nouă susţinere unei economii care, deşi într-un moment de dificultate, ne oferă mari satisfacţii”, a declarat Giorgia Meloni.

Decretul de luni stabileşte pentru restul anului în curs o reducere a diferenţei dintre salariul plătit de angajator şi cel încasat de angajat de 7% (de la 3% până acum) pe statele de plată de până la 25.000 de euro pe an şi de 6% (de la 2%) la cele de 35.000 de euro, ceea ce va permite o creştere salarială de circa 100 de euro în amândouă situaţiile.

O altă măsură îi vizează pe asistații social

Mai mult, de la 1 ianuarie 2023, „venitul de cetățenie”, destinat celor cu venituri mici, va fi înlocuit cu „cecul de incluziune”.

Cecul de incluziune va fi acordat pentru 18 luni şi va fi rezervat familiilor ce cuprind persoane cu handicap, minori sau peste 60 de ani. Acesta va fi plafonat la 500 de euro pe lună (630 de euro pentru căminele în care trăiesc persoane peste 67 de ani sau cu handicap grav), plus 280 de euro pentru cei care nu sunt proprietarii locuinţei.

Totodată, guvernul a anunţat crearea unui „instrument de acces la activitate” profesională, ce prevede din septembrie obligativitatea participării persoanelor apte de muncă la stagii de formare sau „proiecte utile colectivităţii”, în schimbul unei indemnizaţii medii de 350 de euro pe lună pentru o perioadă de un an.

Sunt prevăzute în acelaşi timp scutiri de taxe, până în decembrie, pentru cei care angajează tineri până în 30 de ani care nu muncesc şi nici nu studiază.

În Italia, 23,1% dintre persoanele cu vârsta între 15 şi 29 de ani se încadrează în această categorie, cea mai mare proporţie din UE, unde media este de 13,1%, potrivit cifrelor din 2021 ale Eurostat.

Maurizio Landini, liderul principalului sindicat italian CGIL, a criticat noul set de măsuri, afirmând că în Italia salariile sunt mici din cauză că impozitele sunt mari şi denunţând de asemenea „nivelul fără precedent al insecurităţii locurilor de muncă”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare