Guvernul a aprobat, miercuri, unele măsuri privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare, acestea vizând atât aspecte tehnice, cât şi atribuţiile şi sarcinile care le revin instituţiilor implicate.
De asemenea, au fost aprobate bugetul şi cheltuielile, suma necesară pentru buna desfăşurare a scrutinului ridicându-se la 252.732.000 de lei.
Guvernul a aprobat, miercuri, o serie de măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul European, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAI.
Prin hotărârile de Guvern adoptate au fost stabilite modelul, dimensiunile, condiţiile de tipărire, de gestionare şi de utilizare a timbrului autocolant la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, modelul de buletin de vot, de liste electorale şi cel al ştampilelor birourilor electorale, respectiv al celor cu menţiunea "VOTAT”.
De asemenea, au fost stabilite atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prefecţilor şi primarilor în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European din acest an.
"Totodată, au fost aprobate Bugetul şi cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Astfel, suma necesară pentru buna desfăşurare a scrutinului este de 252.732 mii lei. Aceste fonduri vor fi repartizate instituţiilor cu atribuţii în organizarea alegerilor, respectiv Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General la Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale", arată MAI.
În şedinţa de Guvern din 14 februarie au fost stabilite deja reglementări cu privire la garantarea organizării în mod liber, corect şi sigur a alegerile europarlamentare, prin măsuri de prevenire şi combatere a fraudelor electorale, prin asigurarea securităţii cibernetice şi a protecţiei datelor cu caracter personal prelucrate în context electoral.
Astfel, Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică, asigură implementarea şi operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.
Selecţia persoanelor care vor asigura operarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal în secţiile de votare se va realiza conform prevederilor în vigoare.
De asemenea, AEP va asigura, cu sprijinul STS, aplicaţia, echipamentele şi serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării. Operatorii de calculator vor asigura înregistrarea video-audio neîntreruptă a operaţiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru numărarea voturilor.
Formaţiunile politice care vor participa la alegeri, precum şi candidaţii independenţi, pot desemna persoane care să verifice inclusiv în ziua de referinţă, până la încheierea votării, aplicaţia informatică utilizată de BEC şi organismele electorale ierarhic inferioare pentru centralizarea rezultatelor votării.
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va asigura transmiterea prin mijloace electronice către BEC a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării.
Atât înregistrările, cât şi fotografiile proceselor-verbale se vor realiza în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziţie de STS, mai arată MAI.
Recent, Guvernul a stabilit oficial ziua de 26 mai pentru alegerile europarlamentare şi calendarul pentru alegeri, astfel că până în 28 martie trebuie depuse candidaturile.
Vezi și
Toți românii sunt vizați! ce se întâmplă cu tarifele pentru energie electrică și gaze
Mare atenție! Apare un nou concediu obligatoriu – Mii de români sunt vizați
Vești uriașe! Acești români vor primi bani de la stat- Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
Guvernul a aprobat astăzi! Care va fi suma necesară pentru buna desfăşurare a scrutinului
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



