sursa foto:  g4media.ro

Guvernul Orban majoreaza salariile!

Guvernul va adopta  creșterea salariului minim brut de la suma de 2080 de lei la 2230 de lei.

În ședința de guvern de astăzi (vineri – n.r.) Cabinetul a fost de acord să adoptăm hotărârea de guvern privind stabilirea cuantumului salariului minim garantat în plată pentru 2020, anume am aprobat HG care prevede salariul minim pentru 2020 – este vorba de salariul fără studii superioare, acela rămânând în cuantumul anului în curs – să fie de 2230 de ron, respectiv aceasta rezultă într-un venit mediu de 1297, ceea ce înseamnă o creștere de 83 de ron pentru fiecare salariat”, a anunțat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Ea a precizat că majorarea salariului minim s-a făcut în urma unei analize care arată că această creștere a ținut cont de rata inflației și de indicele de productivitate.

”Atât eu cât și colegii mei am fost implicați în consultări active cu toți partenerii sociali”, a mai spus Alexandru.

Guvernul va adopta în ședința programată vineri, la ora 17.00, creșterea salariului minim brut de la suma de 2080 de lei la 2230 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2020. Astfel, valoarea brută a salariului minim va fi majorată cu 150 de lei. Totodată, executivul menține valoarea salariului minim pentru personalul încadrat cu studii superioare la 2 350 de lei lunar.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră”, se arată în Hotărârea de Guvern.

Vezi și:

EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’

EXCLUSIV Nedreptate comisă de Guvernul Orban?! Omul dat afară de premier scoate la suprafață informații în premieră: ‘Nu au fost întârzieri’

Mega-lovitură! Se dau amenzi uriașe pentru această faptă

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare