sursa foto:  ziuanews.ro

Guvernul Tudose, indicații pentru o bancă românească! Pentru ce ar trebui să lupte

Guvernul Tudose, prin vocea ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, i-a oferit indicații unei bănci românești.

În cadrul dezbaterii Start Up Nation First „Sun” Summit 2017, organizată de Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, Ilan Laufer, a declarat că CEC Bank ar trebui să se lupte să aibă o cotă mai mare din proiectul Start-Up Nation și ar putea lua exemplul băncilor private, care au decis să se implice.

„CEC Bank ar tebui să se lupte să aibă o cotă mai mare din acest proiect. Deocamdată au cotă destul de mică, dar cred că pot îmbunătăți. Faptul că există două bănci din mediul privat, una dintre ele fiind românească, care într-adevăr susține antreprenoriatul românesc, aveți niște exemple, puteți să le urmați exemplul ca să aveți niște condiții mai flexibile. Până la urmă este în interesul CEC Bank să ia o cotă cât mai mare din acest proiect”, a spus Laufer, potrivit Agerpres.

„Ceea ce am făcut noi, aici, este un nou pas către dezvoltarea acestui sistem care este compus din mediul de afaceri, cadru legislativ și programe, mediu universitar și surse de finanțare, din care și băncile fac parte. Am reușit să aducem la un loc mediul universitar — în care am foarte mare încredere și cred că în următorii ani veți vedea că va avea un rol tot mai important în dezvoltarea societății — și a antreprenoriatului în România. Noi, Guvernul României, facem tot ceea ce ține de noi ca să îmbunătățim cadrul legal, de la legea prevenirii la parteneriatul public privat, modificarea și îmbunătățirea legii care reglementează incubatoarele de afaceri, programele pe care le avem pentru voi, inclusiv soluțiile de finanțare”, a precizat ministrul.

Vezi și Telekom „AMENINȚĂ” Vodafone și Orange! Mutarea prin care vrea să dea lovitura

EXCLUSIV! Guvernul a MINȚIT toți studenții – păcăleală cu legea în față

Alertă! Probleme mari în industria turismului din România! De ce se plâng hotelierii și ce doresc aceștia

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare