După demiterea lui Stelian Ion de la Ministerul Justiției, ies la suprafață detalii halucinante.
Surse ale Voxpublica susțin că Stelian Ion avea sarcina trasată de liderul Dan Barna, anume să-i îngroape dosarul de la DNA.
Surse din Coaliție au declarat că Dan Barna era direct interesat ca Stelian Ion să grăbească numirea procurorilor-șefi.
"Barna își dorea numirea unor noi șefi la Parchete din punctul lui de vedere, care să corespundă nevoilor sale. El este implicat într-un dosar penal la DNA cu fonduri europene și evident că vrea ca el să fie îngropat. Și cum se poate asta? Simplu: dacă procurorul-șef nu-i dă drumul și îl ține la sertar, metodă clasică dacă vrei să adormi o anchetă penală. Am văzut cu 10 august ce au făcut. Stelian Ion nu a mișcat nici cu un milimetru o investigație în care era cel mai simplu să demonstrezi vinovații. Aici, probele au fost cu miile, filmări, poze, mărturii etc., dar în 7 luni Ministerul Justiției nu a mișcat un deget. Așa și cu dosarul penal al lui Dan Barna cu fonduri UE. Un procuror-șef pe gustul său ar fi făcut ce trebuie. Klaus Iohannis a aflat de acest plan și a fost de acord cu blocarea numirii procurorilor-șefi așa cum o doreau Stelian Ion și Dan Barna. Dacă nu credeți, vorbiți cu oamenii din Ministerul Justiției și veți afla ce se ascunde în spatele acestui scandal pe tema numirii procurorilor-șefi”, au declarat surse din coaliția guvernamentală.
Ies la suprafață informații grele! Cum voia USR-PLUS să 'ardă' dosarul lui Dan Barna
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



