poza e1538738341690

Împinși la dubă de jandarmi, polițiștii au aflat cum e să n-ai tonfa în mână/Opinie

Polițiștii au protestat astăzi, din nou, împotriva măsurilor luate de Guvernul Florin Cîțu, privind înghețarea salariilor și pensiilor în aparatul bugetar.

Un episod unic a avut, însă, loc în fața Palatului Cotroceni, acolo unde s-a organizat manifestația de azi.

Jandarmii au intrat în mulțime și i-au extras pe liderii polițiștilor. Ulterior, i-au dus la dubă, i-au legitimat și amendat, după cum am scris AICI.

Polițiștii au acuzat că jandarmii au primit ordin pe unitate să-i bruscheze, să-i amendeze și să-i gazeze.

„Chiar dacă ați primit ordin să ne bruscați, amendați sau gazați, noi tot vom protesta, iar protestul este și pentru drepturile voastre dragi colegi jandarmi!”, au transmis sindicaliștii de la Europol.

Evident, Jandarmeria București a reacționat așa cum face de obicei, acuzând. Astăzi i-a acuzat pe polițiști că au avut materiale explozive sau incendiare.

Conform prevederilor art. 12, alin 1, lit. j și art. 13, lit.c, din legea 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice republicată, coroborate cu prevederile art. 27, alin 3, lit. c din legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, personalul militar al Jandarmeriei are dreptul să efectueze control corporal preventiv asupra persoanei şi bagajului acesteia în cazul în care aceasta participă la manifestări publice sau în alte locuri în care este interzis accesul cu produse ori substanţe periculoase. Sub un alt aspect, participanții au obligația de a nu participa la adunări publice cu materiale explozive sau incendiare”, a transmis DGJMB.

Practic, jandarmii le-au reproșat, printre altele, polițiștilor că au dat cu fumigene.

Nu este disponibilă nicio descriere.

De această dată, polițiștii, aflați de partea cealaltă a baricadei, a celor care protestează, nu a celor care aplică legea, li s-a părut exagerată intervenția jandarmilor, pentru niște fumigene. Și, la drept vorbind, au dreptate.

Având tonfa în mână și legea de partea lor, unii polițiști și unii jandarmi comit abuzuri și uită că ei sunt angajați să aplice legea, nu să o rescrie pe moment. Dar astăzi, împinși la dubă de jandarmi, polițiștii au aflat cum e să n-ai tonfa în mână.

Eugen DINU – Comentariul este asumat integral de autor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare