sursa foto:  playtech.ro

Important! Este oficial: Românii au posibilitatea să cumpere vechime în muncă pentru pensie. Până la ce dată se poate face acest lucru

Vești excelente pentru toți cei care și-au propus ieșirea mai devreme la pensie. Vor avea posibilitatea până în toamna anului 2023 să completeze lipsurile pe care le au în vechimea în muncă necesară pentru stabilirea pensiei.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare.

„Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în lege.

Actul normativ mai prevede că plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023.

„În situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, se mai arată în lege, informează agerpres.ro.

 

Ce presupune cumpărarea de vechime în muncă. Ce acte trebuie completate

Conform HotNews, contribuția de asigurări sociale poate fi plătită pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori încheierii contractului de asigurare, în cazul în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.

Ca acte, este vorba despre:
• Încheierea unui contract de asigurare socială
• Act adițional
• Declarație din care reiese că nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii și nu e pensionar

De precizat, contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, de tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.

Care este procedura pentru a cumpăra vechime pentru pensie

În primul rând, actele menționate mai sus trebuie depuse la casa teritorială de pensii până la 1 septembrie 2023.

Plata se va realiza lunar sau într-o singură tranșă, în funcție de posibilitățile fiecăruia. Dacă nu se achită în întregime suma, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.

Plata se poate face prin orice mijloc de plată, inclusiv numerar la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate.

Venitul asigurat care va fi completat pe contractul de asigurare socială ce va fi semnat nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată valabil la data încheierii acestuia.

Când întreaga sumă va fi plătită, atunci va înceta contractul.

Vârsta de pensionare în 2021

Vârsta de pensionare în acest moment este de 65 de ani la bărbați și 61 (+6 luni la femei).

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare