sursa foto:  adevarul.ro

În schimbul trădării, i s-a promis libertatea: Cum a refuzat Corneliu Coposu să-l toarne pe Iuliu Maniu

24 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Corneliu Coposu! La 11 noiembrie 2019 s-a stins din viață la București, Corneliu Coposu, fost președinte al Partidului Național Țărănesc (1989 – 1995), senator și lider al Opoziției din România post-decembristă.

Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția secretar politic al lui Iuliu Maniu, iar în 1945 a devenit președintele filialei PNT Sălaj.

În ziua de 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNT, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. Tot în acel an i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață . Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

A fost pus în libertate după 17 ani de detenție și angajat ca muncitor necalificat la Intreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică.

Historia.ro a dezvăluit cum, deși i s-a promis libertatea dacă îl va trăda pe Maniu, „Seniorul” Coposu a refuzat.

Istoricul zălăuan Marin Pop, scrie în „Monografia familiei Coposu”, pe care o are în lucru, că odată cu arestarea întregului lot al PNŢ care se presupunea a fi implicat în „afacerea Tămădău”, subsolul de la Ministerul de Interne, unde se găsea închis şi Corneliu Coposu, a devenit neîncăpător. În aceste condiţii, Corneliu Coposu, alături de alţi fruntaşi PNŢ, a fost transferat la Malmaison, unde a fost supus altor anchete, prin care se încerca implicarea lui în pretinse acţiuni de spionaj întreprinse de PNŢ, pe lângă misiunea militară aliată anglo-americană. De asemenea, s-a încercat implicarea lui ca martor al acuzării în procesul lui Iuliu Maniu. Fostul lui vecin şi cunoscut din timpul studenţiei, Avram Bunaciu, a încercat să-l ademenească să semneze o hârtie în acest sens, promiţându-i că dacă o semnează va fi pus în libartate. Corneliu Coposu a refuzat categoric să se desolidarizeze de mentorul său Iuliu Maniu, precum, din păcate, alţi fruntaşi PNŢ au făcut-o, ceea ce l-a determinat pe Bunaciu să-şi schimbe atitudinea:„Înainte de a mă ancheta Bunaciu – spune Corneliu Coposu-mi s-a adresat pe un ton prietenesc şi mi-a atras atenţia, că dacă voi fi raţional şi dacă voi uşura desfăşurarea anchetei voi fi pus în libertate. Mi-a dat o foaie de hârtie, pe care era bătut la maşină un text scurt, de o jumătate de pagină, pe care urma să-l citesc şi să-l semnez, urmând ca acest text să fie folosit în procesul Maniu ca o depoziţie a mea în calitate de martor al acuzării (…) Întrucât eu am refuzat să citesc şi să semnez declaraţia Bunaciu şi-a schimbat atitudinea faţă de mine, a chemat un gardian şi pe un ton aspru i-a ordonat acestuia:du-l la carceră. Am fost dus la carceră. De atunci nu l-am mai văzut pe Bunaciu, am fost anchetat apoi de alte persoane”.

Vezi și

EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Se dau noi tichete- Cine sunt românii care vor beneficia de ele

Mega-lovitură pentru șoferi- Puteți rămâne fără permis un an de zile

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare