sursa foto:  cotidianul.ro

EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

La puțin timp de la preluarea mandatului, noul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a promis că va schimba total fața Poliției Române, a Jandarmeriei și a întregului MAI.

Puțini știu, însă, cine este omul din umbră al lui Marcel Vela. După ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora consilierul personal al șefului de la Interne ar fi fostul șef al Departamentului Schengen din cadrul MAI, Marian Tutilescu, Marcel Vela a infirmat totul.

Ministrul de Interne a precizat, pentru Bugetul.ro, că îl are drept consilier personal pe generalul Gelaledin Nezir.

Vezi și EXCLUSIV Cazul Caracal, o lucrătură a Serviciilor? Surse din Poliție, în luna septembrie: ‘Înainte de alegeri, apare vreuna din fete’

Cine e Gelaledin Nezir

Generalul Nezir este omul care a coordonat funeraliile fostului suveran al României, Mihai I. De asemenea, tot Gelaledin Nezir s-a ocupat și de ceremonialul repatrierii Reginei-Mamă Elena, în luna octombrie 2019.

Generalul Nezir este primul general turc al României şi a ocupat funcţii importante în Ministerul Afacerilor Interne, la Ministerul Apărării Naționale sau la Ministerul Justiţiei.

Gelaledin Nezir a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu – Arma Infanterie, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Administrative a Universităţii Ovidius – Constanţa, fiind licenţiat în istorie, dar şi în managementul organizaţiei la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, are un master în comunicare şi relaţii publice, dar şi unul în combaterea criminalităţii organizate, a absolvit Colegiul Naţional de Apărare şi Colegiul Naţional de Afaceri Interne.

Nezir a fost decorat de mai multe ori în cariera sa: Ordinul Naţional „Pentru merit” în grad de Cavaler – 2004; Semnul onorific „În serviciul Patriei”, pentru ofiţeri, XX ani de activitate – 2007; Semnul onorific „În serviciul Patriei”, pentru ofiţeri, XV ani de activitate – 2002; Emblema de Onoare a Armatei României – 2007; Emblema de Onoare a Forţelor Terestre – 2008.

Vezi și Se dau noi tichete- Cine sunt românii care vor beneficia de ele

Mega-lovitură pentru șoferi- Puteți rămâne fără permis un an de zile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare